Apar probleme pentru Lidl, Kaufland, Mega Image, Profi şi Carrefour. Un proiect de lege depus în Parlament le-ar putea lega de mâini şi de picioare pe marile lanţuri de magazine în privinţa adaosurilor la produse.
Este vorba despre modificarea Legii concurenței și a celei privind competiția neloială. Practic, autorităţile vor putea da amenzi drastice supermarketelor şi hipermarketelor care scot nejustificat de la raft anumite produse, dar şi care pun adaosuri diferite la alimente/obiecte care fac parte din aceeaşi categorie.
Citeşte şi Produsul de la Carrefour pe care nu trebuie să-l consumi, sub nicio formă! Retailerul francez a anunțat că alimentul poate provoca boli grave
Tremură Lidl, Kaufland, Mega Image, Profi sau Carrefour, după ce a fost anunţat proiectul realizat de senatorul PSD Dănuț Cristescu, din Teleorman. Iniţiativa semnată de peste 50 de parlamentari vine după ce mai mulţi producători români au acuzat marile magazine din România de scoaterea unor produse de la raft sau de practicarea unor adaosuri comerciale atât de mari încât acestea nu au mai fost cumpărate.
Practic, clienţii au ales să achiziţioneze produse aduse din afară care erau mai ieftine decât cele de pe piaţa locală.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
“Piaţa bunurilor de larg consum este dominată de marile rețele și este afectată grav de distorsiuni permanente ale liberei concurențe. Liberă concurență este elementul-cheie al unei economii de piață deschise și oferă consumatorilor produse și servicii de cât mai bună calitate la prețuri cât mai competitive.
Ori, pe piața din România cei mai mulți producători autohtoni de bunuri de larg consum sunt refuzați total sau parțial de marile lanțuri de magazine, fără nicio evaluare a calității, a prețului sau a capacității de producție.
Limitarea prezenței în magazine și, implicit, limitarea comercializării celor mai bune produse autohtone, fără niciun argument comercial, a devenit cea mai comună practică comercială neloială în rândul marilor retaileri care activează pe piața din România”, se arată în document.
Din păcate, mulţi producători din ţară au fost grav afectaţi de aceste practici neloiale. Astfel, odată cu noua lege, marii retaileri precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Profi sau Carrefour nu vor mai putea refuza listarea de produse fără argumente.
Un alt lucru pentru care magazinele precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Profi sau Carrefour vor fi sancţionate este aplicarea de adaosuri comerciale diferite unor produse din aceeași categorie. De exemplu, un iaurt produs în afara României poate avea un adaos comercial de 10% iar altul din aceeaşi categorie, dar făcut în ţara noastră, poate fi mai scump cu 50%.
Conform proiectului, această practică se va sancționa cu amenzi de la 50.000 la 500.000 de lei. De asemenea, refuzul nejustificat de a lista produse la raft, încetarea nejustificată a contractelor și impunerea de clauze oneroase vor fi pedepsite cu amenzi de până la 5% din cifra de afaceri.
Citeşte şi Prăpăd pe iaurtul Pilos de la Lidl fără aditivi. Scanarea ingredientelor produsului a scos la iveală un adevăr la care nimeni nu se aștepta