Zeci de români care au scos din buzunar mii de euro pentru ceea ce ei sperau să fie o experiență de neuitat se luptă acum să își recupereze banii. Păgubiții, printre care și un avocat, au povestit cum au rămas fără vacanțele de Revelion plătite unei agenții de turism din țară.
Final de an marcat de mari frustrări pentru peste 30 de români. Cu mii de euro lipsă din conturi și o vacanță exotică anulată de o agenție ce nu le mai răspunde la telefon, au decis să depună plângere penală împotriva organizatorului.
Cu doar câteva zile înainte de data programată pentru plecarea în Zanzibar, vacanță ce ar fi trebuit să înceapă pe 27 decembrie 2024 și să se încheie pe 9 ianuarie 2025, clienții unei agenții de turism din România au aflat că deplasarea s-a amânat.
Te-ar putea interesa și: „Țeapa” pe care și-au luat-o turiștii care au mers la schi în Sinaia. După ce au condus sute de kilometri, angajații pârtiei le-au dat vestea
În momentul în care au încercat să ia legătura din nou cu reprezentanta agenției pentru a afla mai multe detalii, au constatat că apelurile lor erau ignorate.
„Este vorba despre agenţia Hai Cu Noi. Atât eu, cât şi celelalte persoane din grup am aflat despre oferta lor din mediul online, de pe Facebook, Instagram şi alte reţele social media. Am văzut că organizează excursii de grup şi eu am optat pentru excursia din Zanzibar de Revelion. (...)
Preţul afişat pe site era 2500 de euro, cu reducere la 2200, iar eu când am sunat mi s-a spus că tocmai s-au retras două persoane şi că preţul este de 2000 de euro”, a declarat pentru News.ro avocata Timea Kovacs, unul dintre păgubiţi.
Te-ar putea interesa și: Escrocheria care l-a lăsat pe Ion Cristoiu fără bani în conturi. Gazetarul atrage atenția asupra pericolelor la care sunt supuși românii
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Mulți dintre cei peste 30 de clienți achitaseră întreaga valoare de luni bune. Au aflat, pe 26 decembrie, pe un grup de WhatsApp creat de organizatori, că plecarea se amâna.
„În data de 26 decembrie am primit un mesaj că are probleme medicale şi excursia se amână şi vom pleca din 30. Pentru mine a ridicat deja semne de întrebare şi eram ferm convinsă că nu va mai avea loc excursia. (...) Mi-a fost clar că nu are bilete. Am aşteptat până a doua zi, când trebuia să primim biletele, desigur, nu am primit niciun bilet.
Ne-a comunicat că dat fiind faptul că noi ne-am agitat simte nevoia să anuleze excursia. Apoi nu ne-a mai răspuns nimeni la telefon”, a mai afirmat Timea Kovacs.
Avocata păgubită a precizat că a formulat o plângere penală colectivă, pe care o va depune la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, unde este înregistrată agenţia organizatoare. Se pare că nu sunt primii care au trecut prin această problemă.
„Între timp am aflat că doamna nu ar fi la prima abatere şi, după verificări şi din datele pe care le-am primit, se pare că anul trecut la fel a păţit un grup. O parte dintre ei au plecat, alţii, după ce au formulat plângere penală, au primit banii. Acum vorbim de sume de zeci de mii de euro, nu ştiu de unde o să aibă să ne dea banii înapoi”, a adăugat turista.
Te-ar putea interesa și: Panică în Occident din cauza unor români. Escrocheria prin care aceștia au furat sute de milioane de euro