Rutele CFR pe care vor circula 62 de trenuri noi. Cum arată garniturile care vor circula în România în această vară

Rutele CFR pe care vor circula 62 de trenuri noi. Cum arată garniturile care vor circula în România în această vară
📅 2025-01-19

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunţat care sunt rutele CFR pe care vor circula cele 62 de trenuri noi. Contractul a fost semnat cu producătorul polonez PESA, primele garnituri urmând să ajungă în România chiar în această iarnă 2025.

Românii se plâng de ani de zile de faptul că infrastructura feroviară şi trenurile nu au fost modernizate sau schimbate, însă preţurile la bilete aproape s-au dublat în ultimii ani. Iată, însă, că s-a făcut un prim pas pentru a îmbunaţi călătoriile cu trenul în ţara noastră.

Citeşte şi Linia de cale ferată din România pe care a circulat un singur tren, în ultimii 35 de ani. De ce a fost abandonată de autorităţi, deşi are cel mai înalt viaduct din ţară, tuneluri şi gară

Rutele CFR pe cae vor circula trenuri noi

După ani de zile de aşteptări, pasagerii vor putea circula, încă din această vară, cu garnituri noi. ARF a semnat contractul de finanţare anunţând şi rutele pe care vor circula cele 62 de trenuri produse în Polonia. Obiectivul principal al acestei achiziţii îl reprezintă sprijinirea utilizării tehnologiilor cu emisii scăzute de carbon în transportul feroviar, prin îmbunătățirea transferului modal, care va asigura reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) din transport.

Obiective specifice ale proiectului sunt:

Rutele pe care vor circula aceste trenuri sunt:

Sportpesurse.ro

Palatul lui Mircea Lucescu din cartierul bogaților l-a costat o avere pe selecționer. Pentru imobilul din Bulevardul Primăverii, antrenorul s-a certat cu familia lui Ion Rațiu

Sportpesurse.ro

Alina lui Victor Becali a încălcat regula machedonilor, iar tatăl său a recunoscut: „Așa a fost să fie”. Ce obicei aromân nu a respectat unica moștenitoare a impresarului

Cine finanţează proiectul feroviar?

Reprezentanții ARF au anunţat, de asemenea, că banii pentru acest proiect sunt oferiţi de Fondul pentru Modernizare (fonduri europene nerambursabile), iar cofinanţarea de la bugetul de stat. Trenurile noi achiziţionate vor creşte eficienţa modului de exploatare a serviciilor de transport feroviar de călători.

Cât despre valoarea totală a proiectului, aceasta este de 2,77 miliarde de lei (echivalent a 561,3 milioane de euro), distribuită astfel:

Deşi primele garnituri vor ajunge în România la final de iarnă, acestea vor intra în teste, urmând că abia la vară să fie puse oficial în circulaţie.

Citeşte şi Cât costă cea mai lungă călătorie cu trenul? Traversezi 13 ţări timp de 21 de zile, preţul nu este deloc unul mic

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri bugetul

Pensionarii pot obține o reducere de maxim 70% la biletul de tratament în stațiunile balneare. Casa de Pensii anunță când se pot depune cereri pentru această vară

Interes major în Ungaria pentru pregătirea militară. Programul care a produs o emulație neașteptată în țara vecină

Moartea stranie a celui mai bogat român din istorie. Cum a sfârșit omul despre care se spune că ar fi fost la nivelul miliardarilor din Statele Unite ale Americii

Rata de sărăcie a României este cea mai mare din UE. Banca Mondială a anunțat că țara noastră nu se ridică la nivelul celorlalte state din uniune

Scrisoarea lui Vlad Pascu din spatele gratiilor. Șoferul care a ucis doi tineri în accidentul de la 2 Mai își povestește copilăria nefericită

Drumul de viteză imposibil care ar lega București de Sinaia. Mii de oameni sunt revoltați pentru că ar putea rămâne fără locuințe, dacă DN71 s-ar moderniza

Cabana discretă din România care bate Elveția, Franța sau Italia la capitolul peisaje. Puțini români au ajuns aici pentru că locul nu este foarte cunoscut

Fabrica din România care a îngenuncheat Europa. Produsele sale nu au rival la nivel continental, iar de curând a atins o bornă impresionantă

Urmează 7 zile cruciale pentru 3 zodii! Li se poate schimba destinul acestor nativi, începând cu 20 ianuarie

Dacia umilește Tesla! Țara în care producătorul auto de la Mioveni a depășit gigantul lui Elon Musk

Good News

Only good and positive news.