Românii primesc bani de la supermarketul Auchan la final de 2024. Nu este vorba însă despre vreun concurs sau bonus, ci despre rechemarea unui produs popular, cumpărat de mulți clienți, în special pentru mesele de Crăciun și Revelion. În ce condiții se recuperează sumele cheltuite.
Clienții lanțului de magazine sunt vizați de un anunț făcut recent de companie. S-a decis retragerea de la vânzare a unui produs cumpărat de mulți români în ultimele zile. Motivul? Lotul a fost contaminat cu o bacterie ce poate pune în pericol sănătatea.
Anunțul a fost publicat pe site-ul ANSVSA. Este vorba despre File de Somon afumat de Alaska, la 100 grame, marca Auchan, la care s-a descoperit o contaminare cu Listeria monocitogenes
„Grupul Auchan efectueaza rechemarea produsului Auchan File de Somon afumat de Alaska 100g
Motivul retragerii: contaminare cu Listeria monocitogenes”, se precizează pe site-ul ANSVSA.
Te-ar putea interesa și: Păcăliți de Carrefour și Auchan, românii au fost răzbunați. Cele două lanțuri de supermarketuri vor plăti amenzi colosale pentru frauda de la rafturi
Cei care au cumpărat produsul vizat de acțiunea de rechemare sunt sfătuiți să nu îl consume. Clienții își pot primi înapoi sumele cheltuite. Tot ce trebuie să facă este să se se prezinte cu pachetele de file de somon la Serviciul Clienți din magazinul Auchan de unde le-au cumpărat și vor primi contravaloarea acestora. Prezentarea bonului fiscal nu este necesară.
Este important de precizat că sunt vizate de rechemare doar produsele cu data de expirare 05.01.2025 care fac parte din lot 05012025.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
„Persoanele care au achizitionat produsul de mai jos sunt rugate sa nu il consume, sa il returneze la Serviciul Clienti din magazinul Auchan de unde l-au cumparat si vor primi înapoi contravaloarea acestuia. Prezentarea bonului fiscal nu este necesara.
Doar produsele cu data de expirare 05.01.2025 care fac parte din lot 05012025 sunt vizate de rechemare.
AUCHAN FILE DE SOMON SALBATIC DE ALASKA AFUMAT 100g EAN 5949084019964 lot 05012025, data de expirare 05.01.2025”, a transmis compania.
Te-ar putea interesa și: Adio, Auchan chiar de săptămâna viitoare! Toate magazinele retailerului francez ar putea fi închise rapid pe întreg teritoriul Rusiei