Viața la casă vine la pachet cu o serie de beneficii la care cei de la bloc pot doar să viseze, dar și cu obligații speciale. Acest lucru este evident mai ales în timpul lunilor de iarnă. În această perioadă, românii care locuiesc la curte pot fi amendați cu sume care ajung și la 2500 de lei dacă nu respectă legea ce îi vizează direct.
În timpul sezonului rece, pe măsură ce temperaturile din termometre scad, iar iarna își intră în drepturi, românii trebuie să știe că sunt obligați, prin lege, să respecte anumite reguli ce sunt impuse doar în acest context.
Din comoditate sau lipsă de timp, mulți aleg să ignore această obligație, însă nu își dau seama că se expun unor sancțiuni usturătoare. Dacă gestul lor este descoperit de autorități, oamenii legii îi pot amenda cu până la 2.500 de lei.
Te-ar putea interesa și: Donald Trump este bun de plată. Amenda uriașă pe care președintele SUA trebuie să o plătească în urma unui proces pierdut
Potrivit legislației în vigoare, proprietarii de case și alte imobile trebuie să curețe zăpada și gheața de pe trotuarele din fața locuințelor lor. În plus, sunt obligați să asigure nu există țurțuri sau alte formațiuni de gheață care ar putea reprezenta un pericol pentru trecători.
Legea nu vizează doar persoanele fizice, dar și persoanele juridice.
„Persoanele fizice și juridice au obligația ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze țurțurii de gheață formați la nivelul acoperișului imobilului / construcției, să curețe, în maximum 24 de ore după încetarea ninsorii, zăpada depusă și gheața formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau își desfășoară activitatea, a sediilor de firme, curților și terenurilor deținute, astfel încât traficul pietonal să se desfășoare în condiții normale.
La imobilele în care la parter funcționează societăți comerciale, magazine sau prestatori de servicii, obligațiile menționate revin acestor unități pe timpul funcționarii acestora", se precizează în Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 120/2010.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Sancțiunile pentru cei care nu respectă legea pot ajunge până la 2.500 de lei, însă sumele diferă de la o localitate la alta. Procedurile exacte și amenzile sunt stabilite prin Hotărârile Consiliilor Locale.
Te-ar putea interesa și: Comandamentul Revelion, în acțiune. Gestul de care românii nu se despart pe 31 decembrie, vânat și amendat cu zeci de mii de lei de Poliție