Criza energetică din Republica Moldova, care a decretat recent stare de urgență, ar putea fi rezolvată cu ajutorul României. Executivul de la București a anunțat o serie de măsuri imediate, care au în prim plan ieșirea din criză a țării vecine.
Țara de dincolo de Prut ar putea achiziționa mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025. Astfel, Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, începând de anul viitor.
Măsura este soluția oferită de țara noastră în special în cazul în care Centrala termoelectrică de la Cuciurgan (foto), din regiunea Transnistria, va opri livrările.
În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2025, compania moldovenească Energocom va achiziționa de trei ori mai multă energie electrică de la compania Nuclearelectrica. Compania românească deține Centrala nucleară de la Cernavodă, una dintre principalele resurse energetice strategice ale țării noastre.
Volumul anunțat al achiziției este de 100 MW bandă (24 de ore din 24), de aproape trei ori mai mare decât în luna decembrie 2024, când Energocom a procurat 30 MW. Prețul energiei este de circa 80 euro/MWh.
În același timp, Ministerul Energiei a anunțat că țara de peste Prut va putea contracta alte 100 MW de la Centrala Termoelectrică de la Brazi a OMV Petrom.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Totodată, de pe bursa de energie electrică din România pot fi achiziționate până la 200 MW OPCOM destinate acoperirii vârfurilor de consum. Prețurile la electricitate pe bursă sunt mai mari și foarte volatile, fiind dependente și de condițiile climaterice, dar și de cererea de piață, informează Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Prințul uleiului din Moldova și afacerile sale de la Portul Constanța. Trans Oil a încheiat un acord de cumpărare a acțiunilor terminalului Frial
Pe lângă achizițiile din România, autoritățile de la Chișinău și-au propus ca obiectiv acoperirea necesarului de energie electrică din surse interne de producție, dar și din surse regenerabile.
Începând din 13 decembrie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost instituită stare de urgență, pe o perioadă de 60 de zile. Decizia survine pe fondul unei divergențe cu gigantul rus Gazprom, cauzată de datorii nerecunoscute de autoritățile de la Chişinău. O altă cauză a crizei energetice este sistarea anunțată de către Ucraina a tranzitului gazului rusesc, începând din ianuarie 2025.
CITEȘTE ȘI: Republica Moldova a decretat stare de urgenţă. Șantajul lui Vladimir Putin a funcționat