Vineri, 17 ianuarie 2025, Fondul Monetar Internațional (FMI) a publicat un update la raportul „World Economic Outlook”. Previziunile Fondului privind evoluția economiei mondiale sunt optimiste, în acest an urmând să înregistreze un avans de 3,3%. Această creștere se datorează, în special, evoluției mai puternice a economiei SUA.
Previziunile pentru evoluția economiei mondiale sunt destul de optimiste pentru acest an. Fondul Monetar Internaţional a publicat vineri un update la raportul „World Economic Outlook”, potrivit căruia economia mondială ar urma să înregistreze o creștere de 3,3%, cu 0,1 puncte procentuale mai mult decât estimarea din luna octombrie.
Potrivit directorului general al FMI, Kristalina Georgieva, principalul factor al acestei creșteri este economia americană, care performează „puţin mai bine” decât se preconiza, în ciuda faptului că sunt multe incertitudini legate de politicile comerciale ale preşedintelui ales Donald Trump.
„Nu există nicio surpriză că, având în vedere mărimea şi rolul economiei americane, există un interes la nivel global în direcţiile de politică ale următoarei administraţii, în special cu privire la tarife, taxe, dereglementare şi eficienţă guvernamentală.
Această incertitudine este deosebit de ridicată când vine vorba de direcţia viitoare a politicii comerciale, adăugându-se la obstacolele cu care se confruntă economia globală, în special pentru ţările şi regiunile care sunt mai integrate în lanţurile globale de aprovizionare”, a declarat Kristalina Georgieva.
(CITEȘTE ȘI: Ţări care au falimentat. Grecia şi Germania, printre ghinionistele lumii din punct de vedere financiar)
În luna octombrie a anului trecut, Fondul Monetar Internațional (FMI) şi-a îmbunătăţit previziunile de creştere economică pentru SUA, Brazilia şi Marea Britanie, dar le-a redus pe cele referitoare la China, Japonia şi zona euro. Principalele motive invocate au fost riscurile care ar putea apărea de pe urma posibilelor noi războaie comerciale, conflicte armate şi înăsprirea politicii monetare.
Așteptările celor de la FMI în privința evoluției economice mondiale sunt diferite în funcție de regiune, având în vedere că în Uniunea Europeană este așteptată o stagnare în acest an. Totodată, în India este așteptată slăbire a economiei, în timp ce Brazilia se confruntă cu o inflație puțin mai mare. În cazul Chinei, a doua economie a lumii, FMI prognozează presiuni pe partea de dezinflaţie şi continuarea dificultăților asupra cererii interne.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Potrivit șefei FMI, majoritatea țărilor vor fi nevoite să adopte reforme care să impulsioneze creșterea economică în mod durabil. În privința României, în luna octombrie FMI a revizuit o scădere la 1,9%, de la 2,8% cât prognozase în aprilie. Totuși, conform prognozelor, economia din țara noastră ar urma să accelereze până la 3,3% în 2025.
(NU RATA: După alegerile prezidențiale vine dezastrul. Gigantul de pe Wall Street care avertizează despre nivelul real al deficitului din România)