Parcul muzical din București, noua feblețe a celor mici, a fost inaugurat recent într-un sector al orașului. Evenimentul a fost marcat așa cum se cuvine, cu ajutorul unor copii talentați din Capitală.
Un colț al celui mai mare oraș din România este acum gazda unui loc inedit. Un petic de pământ din Sectorul 3 a fost transformat într-un paradis al micilor iubitori de muzică.
Parcul muzical din București este un cadou special făcut de administrație copiilor din zonă. Situat în Parcul Gheorghe Petrașcu, a fost inaugurat recent cu un recital susținut de talentații elevi ai Școlii Gimnaziale de Arte nr 5.
Te-ar putea interesa și: „Insula” ce va pluti pe râul Olt va fi, în realitate, un parc fotovoltaic. Suma cheltuită de compania Hidroelectrica pentru proiect depășește 10 milioane de euro
Câteva fotografii de la eveniment au fost publicate de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.
„Știți că în sectorul nostru avem un Parc Muzical?
Este situat în Parcul Gheorghe Petrașcu și a fost inaugurat cu un super recital susținut de talentații elevi ai Școlii Gimnaziale de Arte nr 5.
Îi felicit pe ei și pe dascălii lor și le așteptăm spectacolele.
Până atunci însă, cu toții ne putem bucura de acest nou spațiu amenajat cu aparate muzicale de exterior”, a scris Negoiță, pe pagina sa de Facebook.
În mai puțin de 24 de ore de la publicare, postarea a strâns câteva sute de reacții.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Primăria condusă de Robert Negoiță a anunțat recent programul Târgului „Laminor Plaza Winter Wonderland” în perioada sărbătorilor.
„Târgul „Laminor Plaza Winter Wonderland” își deschide larg porțile și de sărbători. Locuitorii Sectorului 3, și nu numai, sunt invitați să descopere tărâmul de poveste, amenajat atât la interior, cât și la exterior”, se precizează pe site-ul Primăriei.
Te-ar putea interesa și: Paradisul iernatic al României uitat de turiști. Uriașul parc natural este cel mai mare de la noi din țară, peisajele îți taie răsuflarea
În perioada 24 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, „Laminor Plaza Winter Wonderland” își așteaptă vizitatorii, după următorul program:
24 decembrie (Ajunul Crăciunului) - 11.00-18.00
25 - 26 decembrie - 12.00-22.00
27-30 decembrie – program normal
31 decembrie - 12.00 – 16.00
1 ianuarie - 12.00 – 22.00
2-7 ianuarie – program normal