După ce Donald Trump va prelua în mod oficial noul mandat de președinte al SUA, toată lumea așteaptă ca acesta să înceapă negocierile cu Vladimir Putin pentru încetarea războiului din Ucraina. În acest context, șefa televiziunii de propagandă a Kremlinului, Margarita Simonian, a sugerat care ar putea fi principalele condiții pe care liderul de la Casa Albă ar trebui să le îndeplinească pentru încetarea conflictului dintre Rusia și Ucraina.
Întreaga planetă așteaptă cu nerăbdare începerea discuțiilor dintre Donald Trump și Vladimir Putin pentru încetarea războiului din Ucraina. Cu toate că negocierile se anunță extrem de dure, așteptările sunt foarte mari, încetarea conflictului ce durează de mai bine de doi ani fiind o adevărată gură de oxigen pentru statele europene.
Recent, Mike Waltz, nominalizat de Trump pentru funcția de consilier pentru securitate națională, a anunțat că liderul de la Casa Albă și președintele rus, Vladimir Putin, ar putea avea o convorbire telefonică „în zilele și săptămânile următoare”.
(VEZI ȘI: Cine ar apăra Europa dacă Rusia și China fac front comun în cazul unui război mondial? Cu siguranță, nu Statele Unite ale Americii)
În acest context, șefa televiziunii de propagandă a Kremlinului, Margarita Simonian, a făcut câteva declarații prin care a dorit să sugereze că președintele SUA ar putea accepta cedarea celor patru regiuni ucrainene Rusiei în schimbul încetării războiului. Mai mult, cea cunoscută și ca „păpușa lui Putin” nu s-a sfiit să afirme că și-ar dori foarte mult ca Odesa, Kiev și Harkov să intre sub administrația Rusiei. Totuși, șefa Rusia Today a admis că acest lucru nu se va putea întâmpla.
„S-ar putea înțelege cu noi (n.red. Donald Trump) asupra unor condiții care ne sunt acceptabile. Pot să presupun care sunt aceste condiții. În mod evident, să păstrăm teritoriile care sunt constituțional sub controlul nostru.
Nu cred că Odesa. Nu am capturat Odesa. Dacă o cucerim până la inaugurarea lui Trump, atunci da. Vorbesc despre teritoriile care sunt deja trecute în Constituție și sunt ale noastre în acest moment.
Cu toții ne dorim Odesa. Mi-ar plăcea Odesa, Kiev, Harkov și restul. Cred că e realist ceea ce ar putea accepta Trump. Asta înseamnă teritoriile pe care le-am cucerit până în momentul în care încep negocierile. Vor fi ale noastre, se va trasa o linie de contact, tot ce e pe partea noastră ne aparține, pe partea cealaltă va fi creată o zonă demilitarizată, cum se întâmplă de obicei în zonele de conflict.
Vor fi ceva garanții de securitate. Nu crede nimeni în ele, dar să fie puse pe hârtie, cum ar fi de exemplu că Ucraina nu va adera la NATO și garanții că Ucraina nu va ataca Rusia”, a declarat Margarita Simonian.
(NU RATA: Ascunzișurile cazului Groenlanda. Viitorul președinte al Statelor Unite ale Americii și-a manifestat un interes neobișnuit pentru faimoasa insulă ce aparține Danemarcei)
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro