A început numărătoarea inversă până când tinerii de clasa a 12-a vor participa la noutatea adusă în acest an de Ministerul Educației. Noul BAC blochează însă școlile din România. Elevii și profesorii vor fi în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea.
Bacalaureatul a reușit să încurce sistemul de învățământ din România. Peste doar două săptămâni, se dă startul sesiunii din iarnă a examenului, când elevii din clasa a 12-a vor susține evaluarea orală a competențelor.
Organizarea în unitățile de învățământ pare că dă bătăi de cap nu doar cadrelor didactice, dar și elevilor.
Te-ar putea interesa și: Schimbare majoră la BAC 2025, fix înainte de primele probe! Elevii de clasa a XII-a trebuie să se conformeze la noile reguli venite de la Ministerul Educației
O circulară semnată de Ministerul Educației a fost trimisă către toate şcolile din România. Potrivit documentului, elevilor de clasa a 12-a li se cere să fie prezenţi şi la examenul de Bacalauret, dar şi la cursuri, înainte și după.
Cu alte cuvinte, ei vor merge la ore după programul normal, de dimineață, apoi la 13:00 vor susține primele probe de la Bacalaureat. După, se vor întoarce în sălile de clasă pentru terminarea cursurilor.
Cei care învaţă de după-amiază, aceştia vin la proba examenului de Bacalaureat de la ora 9 dimineaţa, dar după testare trebuie neapărat să se prezinte şi la cursuri. Adică să stea la liceu în jur de 10, chiar 14 ore.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Profesorii sunt nevoiți să găsească și ei o cale de a fi prezenți atât la probele de la Bac cât și la cursurile normale.
Potrivit EduPedu, evaluarea competențelor se desfășoară în perioada 27 ianuarie - 7 februarie 2025:
27-29 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
29-31 ianuarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
3-5 februarie 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
5-7 februarie 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
Te-ar putea interesa și: Câte zile de concediu are, de fapt, un profesor. Confuzia frecventă pe care cei mai mulți dintre români o fac în cazul cadrelor didactice