Noua modă a vacanțelor în 2025 va fi inauguruată în primăvara anului viitor. Noua bijuterie a Europei deja face furori în rândul turiștilor dornici să trăiască o experiență inedită în cele mai frumoase locuri de pe continent. Entuziasmul multora este însă umbrit de prețurile cerute pentru excursia de lux.
În ultimii ani, s-a observat un interes tot mai mare în rândul turiștilor pentru călătoriile cu trenul. Peste doar câteva luni, amatorii de călătorii și experiențe speciale vor avea la dispoziție o opțiune spectaculoasă.
În 2025, pare că noua modă a vacanțelor va fi reprezentată de La Dolce Vita Orient Express. Trenul de lux va fi lansat în luna aprilie și își va purta pasagerii prin cele mai frumoase locuri din Italia. Nu în condițiile unui banal tren, desigur, ci în nouă vagoane dotate precum un hotel de cinci stele - de la cabine premium până la restaurante ce operează la cele mai înalte standarde.
„Un nou tren de ultimă generație în Italia va fi lansat în aprilie 2025 - La Dolce Vita Orient Express.
Alegeți dintre 8 itinerarii de una sau două nopți, inclusiv: Roma la Roma (inclusiv Veneția, Portafino, Siena și Pescococostanzo), Roma la Palermo (inc. Maratea și Taormina) și Catania la Catania (inc. Palermo și Taormina).
Cu o varietate de cabine și apartamente de lux, există o opțiune pentru fiecare călător”, anunță cei de la Steppes Travel, pe o platformă de social media.
Postarea a strâns mii de reacții și câteva sute de comentarii. Multora le-a pierit entuziasmul în momentul în care au aflat cât costă, de fapt, experiența La Dolce Vita pe șine.
În general, prețurile pentru un tur, de persoană, încep de la 3.060 de euro (cu o două zile și o noapte). Cel mai scump itinerariu este Sicilia - Roma, ce durează trei zile și două nopți. Pentru această experiență, fiecare pasager trebuie să scoată din buzunar de la 8.880 de euro.
„În urmă cu 150 de ani, Georges Nagelmackers și-a transformat visele în realitate odată cu introducerea primului tren Orient Express din toată Europa. Astăzi, această experiență legendară a revenit în Italia. Sunteți invitat într-o călătorie captivantă la bordul La Dolce Vita Orient Express.
O sărbătoare a luxului, a bucuriei de a trăi și a fervoarei artistice a anilor 1960, La Dolce Vita Orient Express aduce un omagiu vieții însăși, spiritului libertății, bunăstării și plăcerii.
Plecați în călătoria visurilor la bordul unui tren cu decor somptuos, organizat de Dimorestudio imaginativ și îndrăzneț, studioul de arhitectură și design înființat de Emiliano Salci și Britt Moran, ambii inspirați de măiestria și epoca de aur a designului italian.
Experimentați o călătorie remarcabilă cu cabine și apartamente prestigioase în timp ce descoperiți minunile Italiei”, este descrisă experiența, pe site-ul La Dolce Vita Orient Express.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro