Un nou proiect ce va contribui la dezvoltarea infrastructurii rutiere din țara noastră prinde contur. Este vorba despre al doilea lot din autostrada Pașcani-Suceava, care va străbate Bucovina, una dintre cele mai frumoase zone turistice din România. Ministerul Transporturilor a anunțat recent că, în cadrul licitației deschise, au fost deja depuse oferte din partea mai multor constructori.
Al doilea lot din Autostrada Pașcani-Suceava a fost scos la licitație de ceva timp. Luni, 25 noiembrie 2024, Irinel Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat că au fost depuse oferte pentru acest tronson, oferind chiar și numele ofertanților.
„Avem oferte pentru cel de-al doilea lot din autostrada spre inima Bucovinei. Astăzi au fost depuse oferte și pentru construirea celui de-al doilea lot al Autostrăzii Pașcani – Suceava A7, respectiv lotul 2 Roșcani – DN 29 x Aeroport Suceava.
Ofertanții sunt:
Asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L. - SPEDITION UMB S.R.L. - TEHNOSTRADE S.R.L. (România);
Asocierea DANLIN XXL SRL (lider) – INTERTRANSCOM IMPEX SRL (România);
WEBUILD SPA – MILANO (Italia).
Acest proiect se realizează în colaborare cu autoritățile publice locale, ocazie cu care vreau să le mulțumesc președinților consiliilor județene Iași și Suceava pentru promovarea continuă și implicarea în acest proiect”, a scris Ionel Scrioșteanu pe Facebook.
(CITEȘTE ȘI: Autostrada blestemată a României unde nu încep lucrările pe două segmente esențiale. Contractele sunt atribuite, dar companiile întârzie să demareze lucrul)
Viitoarea autostradă Pașcani - Suceava va traversa județele Iași, Botoșani și Suceava și va avea o lungime totală de aproximativ 62 de kilometri, împărțiți în două loturi.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Potrivit lui Scrioșteanu, durata contractului va fi de 30 de luni, din care 6 luni vor fi destinați etapei de proiectare, execuția autostrăzii urmând a fi efectuată în 24 de luni. Valoarea estimată a lucrărilor este de 3,6 miliarde de euro, fără TVA, banii find asigurați din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Transport 2021-2027.
Lotul scos la licitație are o lungime de 28,97 de kilometri, de-a lungul traseului urmând a fi construite 44 de structuri, respectiv poduri, pasaje și viaducte. Potrivit documentației tehnice, două dintre aceste lucrări sunt de o complexitate ridicată. Este vorba despre podul peste râul Siret și DJ 208C (845,10 m) și pasajul peste Calea Ferată 511 (625,10 m), care sunt proiectate să aibă o durată de viață de 120 de ani.
Noua autostradă va beneficia de două Centre de Întreținere și Coordonare, parcări de scurtă durată și spații de servicii dotate cu stații de încărcare pentru vehiculele electrice. În plus, la Roșcani, Dumbrăveni și în zona Aeroportului din Suceava vor fi construite trei noduri rutiere.
(NU RATA: Autostrada OZN așteptată de milioane de români arată minunat în poze. Cum se va circula de la Sâmbăta de Sus până în Fărăgraș)