Nicolae Ceauşescu, umilit chiar de statul român pe care îl conducea cu dictatură. S-a făcut de râs în faţa celorlalţi preşedinţi cu salariul pe care îl încasa

Nicolae Ceauşescu, umilit chiar de statul român pe care îl conducea cu dictatură. S-a făcut de râs în faţa celorlalţi pr
📅 2024-11-24

Funcţia de preşedinte al ţării vine după sine şi cu un salariu. Unii ar spune mare, alţii că remuneraţia ar fi prea mică în raport cu responsabilitățile pe care le are un şef de stat.

Această controversă datează încă de pe vremea dictatorilor. Nicolae Ceauşescu avea şi el un salariu, dacă vă vine să credeți. Pentru un conducător autoritar, remuneraţia președintelui pe care l-a avut România până în decembrie 1989 era una modesă. Ba chiar cea mai mică din lume, ar susţine unii.

Ce salariu avea Nicolae Ceauşescu

Petre Gigea, ministru de Finanțe între 1981 și 1986, a dezvăluit detalii despre veniturile liderului comunist.

„Ceaușescu avea 12.000 de lei salariul și 3.000 de lei de indemnizație de conducere. În total, 15.000. Asta era net ce primea el în plic. Aproape 800 de dolari.

Era cel mai mic salariu din lume de președinte. Și, bineînțeles că, de la el, pornea câte o mie, câte o mie, în jos, funcțiile respective. Adjunctul meu mi-a trecut la președintele României 20.000 de lei.

Sportpesurse.ro

FOTO Imagini incendiare cu soția lui Nicolae Mitea dezbrăcată, în mașina amantului însurat. Fostul fotbalist a aflat din presă despre infidelitățile Irinei

Sportpesurse.ro

Strigătul de disperare al nevestei unui șef de la Rapid. Femeia se teme pentru viața ei și cere ajutor pentru a scăpa de bărbatul violent: „Spune că vine după mine, mă pândește pe străzi, nu mai rezist”

După aceea, prim-ministrul 19.000 de lei, vice prim-ministrul 18.000 de lei, ministrul 17.000 ș.a.m.d. Deci toată lumea câștiga în funcție de președinte”, a declarat Petre Gigea, conform dcnews.ro.

Citiţi şi: Ce salariu ar putea câştiga, din luna decembrie, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi sau George Simion. Cât încasează președintele României

A refuzat un salariu mai mare

Dorind să facă pe modestul, probabil, Nicolae Ceauşescu a refuzat, în ipocrizia lui, o mărire salarială. Refuzul sau lipsa de interes pentru o creștere salarială corespundea perfect cu imaginea de smerenie și om din popor pe care încerca să o proiecteze public.

„Ia dă tabelul…parcă-l văd și-acum…eram în picioare, în birou. Se uită: «20.000…bani mulți, nu se poate.» Dumneavoastră aveți cel mai mic salariu din lume… «Mă, știu, mă, dar, totuși, 20.000 nu se poate, e mult.» Pune mâna pe stilou și zice: «Uite!» Taie 15.000 și trece 16.000 de lei", ar fi gesticulat Nicolae Ceaușescu.

Preşedintele de acum - 26.200 lei brut

În vremurile pe care le trăim acum, indemnizaţia şefului de stat a ajuns la aproximativ 26.200 de lei brut.

Legea, în acest caz, precizează că salariu președintelui nu depinde de ani de experiență sau vechime în muncă, spre deosebire de alte funcții publice unde vechimea poate influența salariul prin sporuri.

Citiţi şi: Bani în plus pentru românii care muncesc în Uniunea Europeană. Noile venituri sunt consistente. Cine primeşte aceste sume

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri bugetul

Derapajul înfiorător al lui Gigi Becali care vor înfuria o țară întreagă. Afaceristul, declarații sexiste și homofobe la adresa Elenei Lasconi: “Oamenii votează o văduvă cu fată LGBT-istă”

Cutremur la alegerile prezidențiale! Elena Lasconi îi spulberă pe George Simion și Mircea Geoană și intră în turul II al alegerilor din 8 decembrie!

Legea care-i îngenunchează pe românii de la bloc a fost adoptată! Ce pățești dacă nu plătești întreținerea imediat după afișarea listelor cu cheltuieli!

Păcăliți de Carrefour și Auchan, românii au fost răzbunați. Cele două lanțuri de supermarketuri vor plăti amenzi colosale pentru frauda de la rafturi

Nicolae Ceauşescu, umilit chiar de statul român pe care îl conducea cu dictatură. S-a făcut de râs în faţa celorlalţi preşedinţi cu salariul pe care îl încasa

Cocioaba în stil vintage din Cluj, pentru care proprietarul cere 189.000 euro. Imagini dezolante din locuința de 51 mp!

Nici măcar nu-ţi conduci propria maşină, dar ajungi la închisoare. Așa ceva se întâmplă în România. Abaterea din Codul Rutier 2024 de care puţini şoferi ştiu

Momente de coșmar într-un spital din România. Pacienții au fost transportați de un bracadier beat! Bărbatul a căzut în fața bolnavilor și s-a stins pe loc

Se alege praful de Târgul de Crăciun al lui Nicușor Dan? Rivalul Daniel Băluță a ignorat toate sugestiile pe care „generalul” i le-a trasat

Românii din Anglia și SUA, Sărbători de iarnă cu buza umflată. Micii și salamul de Sibiu, tăiaţi de pe listă de Crăciunul 2024. Cele două state au explicat şi motivul

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.