Tinerii din România sunt vizați de „pachetele” pregătite de Guvernul Ciolacu 2. Cei care vor să își cumpere locuințe ar putea avea parte de câteva surprize noi din partea statului. Printre acestea se numără o garanție de 80% din creditele care nu depășesc 120.000 de euro.
Programul de guvernare al coaliției PSD, PNL, UDMR și Minorități include mai multe beneficii pentru tinerii și familiile la început de drum în viață, oferind sprijin important în ceea ce privește probabil cea mai importantă investiție pe care o face o persoană.
Te-ar putea interesa și: Cadou de final de an pentru români. Ce se întâmplă cu obligația privind repartitoarele de apartament. Ministrul Energiei, anunț de ultim moment
Conform documentului, statul va lansa un program numit „Investește în casa ta”, prin care tinerii cu vârste sub 35 de ani vor putea să acceseze credite pentru achiziția de locuințe, garantate de stat.
„Valoarea maximă a creditului va fi de 120.000 de euro, cu un avans de 5% din valoarea totală a proiectului. Perioada de rambursare va fi de maximum 30 de ani, iar garanția statului va acoperi 80% din sumă”, se arată în document.
Guvernul promite să ofere o garanție de 80% din valoarea creditului și subvenționează dobânda și în cazul unui alt program - „Family Start”. Astfel, românii cu vârste de până la 45 de ani care își întemeiază o familie vor putea să ia împrumuturi pe o perioadă de maximum 10 ani.
Pentru studenți, masteranzi și doctoranzi a fost gândit „Student Invest”, prin care se vor acorda împrumuturi pe o perioadă de maximum 10 ani. Și în acest caz, statul oferă o garanție de 80% din valoarea creditului și subvenționează dobânda.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Te-ar putea interesa și: Nu e de joacă! Ce presiune trebuie să aibă centrala de apartament pentru a evita orice necazuri în sezonul rece. Lucrurile se pot agrava foarte ușor