Acuzat de anumite voci că ar fi tot un om al sistemului, dar reșapat, precum și că are legături cu foști oameni din serviciile secrete, Călin Georgescu a trecut la amenințări fără precedent la adresa șefilor acestora.
Astfel, într-o intervenție la Realitatea Plus, duminică seara, suveranistul l-a atacat pe Gabriel Vlase, subliniind că acesta nu mai controlează instituția de forță pe care o conduce, SIE (Serviciul de Informații Exerne). O altă țintă a candidatului independent a fost liberalul Eduard Hellvig, fost șef al SRI.
Duminică seara, în cadrul unei emisiuni la Realitatea Plus, Călin Georgescu a lansat o serie de amenințări la adresa șefilor serviciilor secrete. Primul luat în vizor a fost șeful Serviciului de Informații Externe (SIE), Gabriel Vlase, pe care suveranistul l-a avertizat că angajați din serviciul pe care îl conduce „au rupt rândurile”. Aceștia i-ar fi trimis documente confidențiale, al căror conținut nu a dorit să îl facă public.
Referitor la directorul SIE, Călin Georgescu a explicat că acesta nu mai are control asupra instituției. Angajații instituției „au rupt rândurile” și i-au trimis anumite documente confidențiale.
„Sistemul de forță a rupt rândurile și primesc și eu de la oamenii activi diverse materiale. E foarte eficient. Și în acel material am văzut și eu cum domnul Vlase de la SIE a zburat cu un avion privat la Azerbaijan și a fost întrebat de o comisie din Parlament și a spus că a fost un risc de securitate, numai că acolo au fost persoane mult mai consistente și puternice din lumea asta care au venit cu avioane de linie. Riscul de securitate nu a fost că a fost el acolo. Cel mai mare risc de securitate al lui e legătura foarte apropiată pe care o are cu Bogdan Dinu”, a declarat Călin Georgescu.
CITEȘTE ȘI: Meseria soției lui Gabriel Vlase, șeful SIE. Familia omului care conduce serviciile externe, luată la puricat după excursia la Baku
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Întrebat de gazda emisiunii cine este Bogdan Dinu, Călin Georgescu nu a oferit un răspuns, dar l-a avertizat pe Gabriel Vlase că bate un vânt „al schimbării”.
„Știe dânsul. N-are rost să zic mai mult. Serviciile secrete sunt instituțiile care țin trează și sănătoasă imunitatea poporului, ele nu se ocupă cu altceva și atât timp cât oameni de bună credință din jurul lor încep să vorbească de lucrurile astea înseamnă că se apropie momentul schimbării”, a spus candidatul la prezidențiale.
În egală măsură, Călin Georgescu a avut un mesaj și pentru fostul director al SRI, Eduard Hellvig. Candidatul independent a sugerat că ar cunoaște anumite episoade din trecutul liberalului, dar a evitat din nou să dea amănunte concrete.
„Domnul Hellvig a creat niște soldăței de carton (...)în loc să creeze demnitatea poporului român și să apere democrația. (...) Poporul român știe ce își dorește, vrea demnitatea și libertatea lui. E foarte important ca ei să înțeleagă. Pe vremuri purta geanta lui Crin Antonescu, corect? Și el l-a introdus la Dragoș Dobrescu”, a mai spus candidatul la prezidențiale la postul de știri amintit.
CITEȘTE ȘI: Conspirația din jurul lui Călin Georgescu. Cine s-ar afla în spatele celui mai neașteptat finalist la alegerile prezidențiale din România de după Revoluție