Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, devenind astfel noul președinte al României. Vestea nu le-a picat deloc bine fraților Tate, care l-au susținut pe George Simion în bătălia pentru Cotroceni. La scurt timp după ce au fost anunțate rezultatele oficiale ale alegerilor, Tristan Tate a anunțat că va pleca din România.
Luni dimineață, Biroul Electoral Central (BEC) a încheiat numărătoarea oficială a voturilor de la alegerile prezidențiale. Astfel, după ce a obținut 53,60 % din voturi, adică 6.168.642 de voturi, Nicușor Dan a devenit noul președinte al României. Contracandidatul său, George Simion a obținut 46,40% din voturi, adică 5.339.053 de voturi.
Victoria lui Nicușor Dan nu a fost deloc bine primită de frații Tate, care și-au declarat public susținerea pentru George Simion. Astfel, la scurt timp după anunțul rezultatelor oficiale, Tristan Tate a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care a anunțat că va pleca din România.
„Ei bine, România am avut un parcurs bun împreună. Mulțumesc pentru amintirile plăcute.”, a scris Tristan Tate pe platforma X.
În urmă cu ceva timp, Amdrew Tate a avut și el o postare pe rețelele de socializare în care l-a atacat dur pe Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.
„Mi-am avariat mașina nou-nouță pe drumurile din București. Starea acestora se deteriorează pe zi ce trece, sub conducerea celui mai slab primar de până acum — Nicușor Dan. Este un adevărat dezastru pentru oraș”, a scris Tate pe contul său de pe platforma X.
(NU RATA: Omul care vrea să-i ia locul lui Nicușor Dan. Un activist de mediu a pus ochii pe funcția de primar general al Capitalei)
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Înainte de anunțul victoriei lui Nicușor Dan, Tristan Tate își arăta îngrijorarea față de un eventual succes al primarului general al Capitalei.
„Răufăcătorul este acum confortabil în frunte! Se apropie o altă înscenare a UE? O problemă uriașă pentru poporul român. Pur și simplu mă voi muta”, a scris Tristan Tate.
Mai mult, în cursul zilei de duminică, Tristan Tate și-a îndemnat urmăritorii de pe X să îl voteze pe George Simion, condamnând direcția pro-europeană.
„Tinere, poate că nu te pricepi la politică, poate pur și simplu nu-ți pasă. Dar uită-te la Europa de Vest. Imigrația, criminalitatea, erodarea culturii și a religiei lor. Poți spune cu sinceritate că vrei același lucru pentru România? Dacă nu… ia atitudine azi. Votează cu George Simion. Salvează-ți țara de globaliști, înainte să pierzi totul”, a transmis Tate.
În România, frații Andrew și Tristan Tate sunt acuzați de mai multe fapte grave, printre care se numără trafic de persoane, viol şi formarea unui grup infracțional organizat pentru a exploata sexual femei. În repetate rânduri, cei doi influenceri au negat toate aceste acuzații, susținând că sunt victimele sistemului. Din martie 2025, frații Tate se confruntă cu șase investigații judiciare, dintre care patru penale și două civile, în România, Marea Britanie și Statele Unite.
(VEZI ȘI: Glonț pe lângă urechea lui Mugur Isărescu. Pe cine urma să numească George Simion guvernator al BNR dacă ar fi câștigat alegerile prezidențiale)