Numărându-se printre cele mai răspândite insecte din țara noastră, gândacii de bucătărie sunt adevărați inamici ai gospodăriilor. În ciuda faptului că acești mici invadatori sunt prezenți mai peste tot, ei au unele caracteristici uimitoare pe care foarte puțini le cunosc. Una dintre acestea este faptul că pot trăi o perioadă chiar și fără cap.
De-a lungul istoriei anumite insecte au fost, de foarte multe ori, adevărați dușmani pentru oameni, fie că este vorba despre distrugerea culturilor, sau doar disconfortul creat prin simpla lor prezență. Printre cele mai banale insecte se numără blatidele (gândacii de bucătărie), acestea devenind în ultimii ani coșmarul celor care locuiesc la bloc. Beneficiind de o rezistență foarte mare, acești mici invadatori dau mari bătăi de cap multor gospodării din țara noastră.
În ciuda faptului că gândacii se găsesc în număr foarte mare în țara noastră, puțini cunosc detalii despre dezvoltarea și supraviețuirea lor. Potrivit cercetătorilor, blatidele reprezintă o specie prezentă pe Pământ de un timp foarte îndelungat, dezvoltând astfel capacități incredibile de supraviețuire. De exemplu, aceste insecte pot rezista în frigul de la Polul Nord, precum și în canicula din deșert. În plus, anumite specii pot să supraviețuiască o lună întreagă fără a mânca nimic.
(VEZI ȘI: Gata cu temperaturile de primăvară, se întoarce iarna. Vremea se răceşte brusc, unde sunt anunţate ninsori)
În plus, anumiți gândaci rezistă chiar și 45 de minute fără aer. De asemenea, aceste insecte au capacitatea de a se hrăni cu aproape orice, fiind capabile să mestece și să digere o gamă largă de materiale, de la frunze și scoarță de copac până la hârtie sau păr.
Studiile efectuate de oamenii de știință, care voiau să testeze limitele acestor insecte, au scos la iveală un alt detaliu uluitor. Mai exact, după ce experții i-au decapitat, gândacii de bucătărie au continuat să-și miște antenele o perioadă de timp. Totodată, reflexele lor au rămas active, reușind să se ferească de loviturile oamenilor. Rezultatele studiilor au arătat că această insectă rămâne în viață, fără cap, până la 10 zile. Culmea este că în final, insecta moare, de fapt, de foame.
În plus, blatidele posedă o rezistență uimitoare la radiații, de până la 15 ori mai mare decât a oamenilor sau a oricărei alte vertebrate. Astfel, aceste insecte pot să supraviețuiască în medii extrem de periculoase, unde majoritatea altor specii ar suferi daune severe sau chiar ar dispărea.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
(NU RATA: Conac boieresc la preț de apartament. Cu cât se vinde o bijuterie arhitectonică din nordul Moldovei, veche de 120 de ani)