Doi elevi din Timișoara sunt creatorii unui proiect inovator, denumit EcoStep Energy Plates, care propune transformarea pașilor pietonilor în energie verde. Prototipul tinerilor a fost prezentat în cadrul Salonului Auto București și a atras atenția deoarece valorifică resursele regenerabile și contribuie la dezvoltarea soluțiilor verzi în țara noastră.
O idee inovatoare a doi elevi din Timișoara a fost transformată, după șase luni de muncă, într-un proiect de succes, ce a fost denumit EcoStep Energy Plates. Prototipul dezvoltat de aceștia a fost prezentat la Salonul Auto București, unde a atras atenția tuturor, inclusiv a unor reprezentanți ai autorităților din țara noastră.
„Când trece cineva pe ea, ori pieton ori maşină, va face un şoc, care după va fi dus la o baterie, iar bateria va trimite energia către lumina stradală sau maşini electrice. Sunt nişte plăcuţe piezo electrice, care atunci când sunt călcate sau simt o vibrație creează un șoc electric", a explicat Lucas Petric, elev în clasa a 11-a la Colegiul Francesco Saverio Nitti din Timișoara.
„Inteligenţa artificială intervine la monitorizarea paşilor şi în momentul în care bateria este plină, se opreşte din a mai face acel șoc. Din punct de vedere al costurilor este fiabil, în jur de 100 de euro ar fi. Ne-am gândit undeva în jurul noiembrie 2025 să-l implementăm", a declarat Daria Danci, elevă în clasa a 11-a la Colegiul Francesco Saverio Nitti din Timișoara.
(CITEȘTE ȘI: Descoperire uluitoare într-un oraș din România. Lucrările la noul spital au scos la iveală câteva vestigii arheologice rare)
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Proiectul inovator al celor doi elevi din Timişoara a fost remarcat și de un șef de administrație locală, care și-a arătat chiar intenția de a-l implementa în Sectorul 1 din București. Acesta nu a fost însă singurul interesat de ideea genială a tinerilor.
„A spus că doreşte să implementeze în Sectorul 1 şi asta ar ajuta şi la diminuarea accidentelor, pentru că în jurul trecerilor de pietoni nu există iluminat stradal întotdeauna, mai ales noaptea, şi pietonii nu sunt văzuți", a explicat Daria Danci.
Cei doi elevi nu sunt la prima ispravă de acest gen, ingeniozitatea lor fiind deja recunoscută în cadrul unor renumite concursuri internaționale. În 2023, Lucas a obținut Premiul I la Youth Business Summit, iar Daria a primit mențiune la Concursul de Antreprenoriat Vocathlon.
Coordonați de profesoara lor, cei doi tineri pregătesc lansarea unui program pilot în Timișoara, succesul acestuia putând să convingă și alte orașe din țară să adopte astfel de soluții sustenabile.
„E o bucurie, e o mândrie şi o responsabilitate, pentru că atunci când ai copii cu calităţi, curajoşi, vizionari, implicaţi, şcoala are şi ea misiunea specială de a-i coordona", a declarat Adriana Pau, director, Colegiul Economic „F.S. Nitti” din Timișoara.
(NU RATA: Satele din România pe cale să devină cele mai frumoase din lume! Se fac investiţii majore, ce au special)