Găselnița coaliției, taxa pe stâlp reintrodusă în Ordonanța Trenuleț adoptată în prima zi a anului 2025, este văzută de specialiști ca un dezastru pentru România. Economiștii desființează fără ezitare noua măsură impusă de Guvern.
Ordonanța austerității, cum mai este numită în spațiul public, a readus în actualitate impozitul pe construcții pentru companii. Stabilit la 1% din valoarea construcțiilor existente în patrimoniul acestora, măsura a stârnit deja un val de reacții negative în rândul companiilor.
Taxa pe stâlp este descrisă de Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice Bucureşti, ca „una dintre cele mai nocive taxe”, fiind „mai nocivă decât alternativa creşterii de TVA” pentru că „nu se regularizează ca TVA, nu există o compensaţie ca la TVA” şi „se duce mult mai direct în preţul final”.
Te-ar putea interesa și: Planurile Rusiei, date peste cap de intervenția României. Guvernul explică rolul pe care îl joacă țara în criza creată de Vladimir Putin: „Menirea noastră este de a fi împreună”
Specialistul a mai spus că este „una din cele mai anti-naţionale măsuri” pe care le-a văzut, o expresie a „neputinţei, disperării, lipsei de viziune şi, mai ales, a lipsei de educaţie economică elementară”.
„Taxa pe stâlp este una dintre cele mai nocive taxe. Este mai nocivă decât alternativa creşterii de TVA. Nu se regularizează ca TVA, nu există o compensaţie ca la TVA. Se duce mult mai direct în preţul final. Cu atât mai mult cu cât vizează domenii în care preţul este reglementat de stat, în care producţia este controlată puternic de stat (energie, gaz, petrol, telecomunicaţii, transporturi, transporturi speciale, infrastructură etc.).
Este o taxă ce se va regăsi în tot şi în toate foarte repede. La care se aplică, desigur, TVA. TVA care nu a fost mărit deocamdată dar care se va aplica la accize mărite, la taxa pe stâlp, la suprataxa pe cifra de afaceri pentru companiile mari. Presiunea fiscală a ajuns extrem de mare pe marii contribuabili la bugetul de stat, mulţi dintre ei fiind companii multinaţionale”, scrie Cristian Păun într-un mesaj postat pe Facebook.
Economistul susține că taxa pe stâlp nu va face decât să izoleze mai mult România și va îndepărta potențiali investitori.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
„Taxa va izola şi mai mult România şi o va scoate de pe harta lumii în ceea ce priveşte integrarea sa în marile lanţuri de valoare din care nu ar trebui să lipsim dacă avem pretenţii. Va îndepărta potenţialii investitori. Va reduce oportunităţile pentru mulţi români. Va avea un efect mai degrabă contrar. Nu va rezolva problemele ci le va agrava şi mai tare”, a mai scris profesorul.
Te-ar putea interesa și: Alegerile prezidențiale din 23 martie 2025, sub semnul ilegalității? Guvernul mai are foarte puțin timp la dispoziție să remedieze problemele