Europa se confruntă cu efectele furtunii Bert, care a făcut deja ravagii în mai multe țări de pe bătrânul continent. Zăpada abundentă și vântul extrem de puternic au produs haos pe șoselele din Franța și Italia. Mai mult, meteorologii se așteaptă însă la ce este mai rău pentru următoarele zile și în Marea Britanie.
Iarna a pus stăpânire pe Europa, mai multe țări confruntându-se deja cu mari probleme. În Franţa, primele zăpezi au adus haosul pe şosele, unde șoferii au rămas blocați ore întregi. Astfel, peste 5000 de camioane au format cozi pe sute de kilometri de autostradă.
„S-a mai ameliorat puţin. Sunt blocat pe drum de la 9 dimineața. Au anunțat că va fi îngheţ, aparent. Vom vedea până la ce oră va mai fi în vigoare alerta. Și apoi vom încerca să plecăm. Face parte din job", a declarat un şofer.
Mai mult, aproape 75.000 de locuințe din Franța au rămas fără electricitate din cauza furtunii de zăpadă. Transportul şcolar a fost suspendat, iar traficul feroviar a fost îngreunat din cauza copacilor care s-au prabuşit pe șine. Aproximativ 10% din zborurie de pe aeroportul Charles de Gaulle au fost anulate.
(VEZI ȘI: Oraşul sub nămeţi din România! Ninge fără oprire de ore întregi, drumarii nu fac faţă deszăpezirilor)
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Marea Britanie se pregătește pentru furtuna Bert, care, potrivit meteorologilor, va aduce ninsori abundente în acest weekend. În acest context, mai multe regiuni din Scoția și Anglia sunt în alertă maximă, deoarece au fost emise două avertismente meteo. Și în Irlanda a fost emis un cod galben de vreme rea.
Sute de şcoli au fost deja închise, iar drumurile au fost acoperite de gheaţă şi zăpadă. Meteorologii de la Oficiul Național au transmis că această furtună este un „eveniment cu riscuri multiple”. Potrivit acestora, în următoarele zile, ninsorile abundente vor fi însoţite şi de rafale de vânt de peste 110 km/h.
Și zborurile din Marea Britanie sunt date peste cap, sute de călători transmițând pe rețelele de socializare că sunt blocați pe aeroporturi din cauza condițiilor meteo severe.
Compania națională de Autostrăzi a transmis un avertisment în legătură cu o serie de „condiții de viscol” în Yorkshire și nord-estul țării. De asemenea, autoritatea feroviară din Marea Britanie se așteaptă la întârzieri sau chiar întreruperi ale traficului feroviar pe anumite rute.
„Vremea rea se va intensifica și este posibilă întreruperea călătoriei pe linia principală a coastei de est, linia principală Midland și rutele feroviare de nord-est”, se arată în comunicatul emis de autoritatea feroviară din Regatul Unit.
(NU RATA: Cum va fi vremea în ziua alegerilor prezidenţiale? România, afectată de vortexul polar în următoarea perioadă)