Escrocheria „Măicuța cu har” a făcut ravagii în România. Mii de euro au intrat în posesia unei tinere care a profitat de naivitatea oamenilor

Escrocheria „Măicuța cu har” a făcut ravagii în România. Mii de euro au intrat în posesia unei tinere care a profitat de
📅 2024-10-18

„Măicuța” cu har a făcut o mulțime de victime pe teritoriul țării noastre. Oamenii vulnerabili credeau că dau banii către o măicuță de la mănăstire, care urma să se roage pentru sănătate, iubire și alte dorințe neîmplinite. În fapt, banii ajungeau în buzunarele unei tinere care nu avea nici cea mai mică legătură cu biserica. Faptele „bune” au ajuns-o din urmă și a ajuns să fie reținută, dar cu siguranță mai există și alte persoane care folosesc aceeași minciună pentru a scoate sume fabuloase de la creduli.

Una dintre victime a povestit recent că în primăvara anului 2022 a apelat la femeia care promitea mediere divină. Păgubita avea probleme de sănătate, dar și în viața personală și a căzut de acord cu fostul iubit să facă această mișcare nechibzuită. S-a apucat să discute cu escroaca, să-i trimită bani în schimbul unor „rugăciuni”. În total, a dat 3.500 de euro, undeva la 17.500 de lei.

Nu credea că este țepuită, până când i-au mai fost cerute alte 700 de euro, 3.500 de lei, pentru a vederea rezultatul rugăciunilor. Abia atunci și-a dat seama că a fost păcălită de persoana pe care nici măcar nu o văzuse vreodată. A sunat-o și i-a cerut să-i de banii înapoi. Nu a fost cu putință, falsa măicuță spunând că mai are sumele, utilizate deja pentru ritualuri. Abia atunci a început ancheta.

CITEȘTE ȘI: Păcătoasa "Măicuță Beatrice" a păcălit românii să îi ofere zeci de mii de euro. Fraudă majoră printr-o metodă ingenioasă

„Măicuța cu har” a primit o pedeapsă modică, pe motiv că are copii și este însărcinată. Cum suna „vrăjeala” cu care păcălea clientele

Sportpesurse.ro

BREAKING NEWS Elisabeta Lipă, băgată în ședință de urgență de Marcel Ciolacu în scandalul primelor de 8,5 milioane euro de la Jocurile Olimpice! " Poate ne spune ce a făcut cu banii"

Sportpesurse.ro

Înșelat de parteneră cu un apropiat, Gică Popescu s-a răzbunat. Adevărul despre relația distrusă a „Baciului” cu fiica unei glorii a Universității

Anchetatorii au descoperit că „Măicuța cu har” făcea și dezlegări, legări, citiri în tarot și altele. Numai de mănăstire nu aparținea și folosea tot felul de pretexte pentru a scoate bani de la oameni creduli. Iată un exemplu, dintr-o conversație cu o clientă:

„Şi ucenica mea, Maica Stareță, care a stat de vorbă cu dumneavoastră este tocmai din (...) și am rugat-o foarte frumos să mă ajute la lucrarea dumneavoastră. Toată suma pe care o aveți aicea, vor fi descântați și trimişi la dumneavoastră fiindcă noi nu avem ce să facem cu banii dumneavoastră, femeie! Eu sunt o măicuță care lucrez cu lucrul sfânt, cu lucrul curat.

Mie în afară de un pahar cu apă, mie nu îmi trebuie nimica pe zi (...) doar facem descântarea, vă depunem bănuții înapoi garantat, cu siguranță, sută la sută. (...) puteți să faceți în seara asta, puteți îl face, vă rog. Ca să achit domnului cu comenzi. Fiindcă noi din seara asta trebuie să ne apucăm cu 7 preoți și 7 măicuțe, de la miez de noapte, până a răsărit soarele".

Pentru faptele sale „Măicuța cu har”, minoră de altfel, a fost pusă să plătească cei 3.500 de lei înapoi. Nu a fost arestată ci s-a ales cu „măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Galați”. Pseudo-evlavioasa este mama a doi copii de un an, respectiv 2 ani și este, din nou, însărcinată. În 2022, când a comis faptele, avea doar 16 ani.

CITEȘTE ȘI: Foto. Atenție cui îi dați bani de Sărbători! Un bărbat travestit în măicuță a fost prins de Poliția Locală!

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri bugetul

Pachetul irezistibil oferit de Penny pentru români. Retailerul se bate cu rivalii Kaufland și Lidl pentru supremația pe piața angajatorilor

Sute de posturi la Registrul Comerțului, scoase la concurs. Cât câștigă un bugetar de la această instituție, în funcție de poziție și vechime

Ce români se pot pensiona cu doi ani mai devreme, fără nicio penalizare. Schimbare tacită în noua lege a pensiilor

Dezastrul din România confirmat la nivel european și mondial. Țara noastră este o adevărată „campioană” la risipa mâncării

Invazia chinezească în România a început. Industriașii de la Beijing profită din plin de vulnerabilitatea pieței

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.