China a decis: vrea relații mai bune cu SUA. Mâna dreaptă a președintelui american, magnatul Elon Musk, s-a întâlnit cu vicepreședintele chinez chiar înainte de învestirea lui Trump, având o misiune discretă cu destinație înspre liderul Chinei, Xi Jinping.
Războiul comercial dus de China cu SUA a creat o prăpastie între superputerile economice în timpului primului mandat al lui Donald Trump la Casa Albă. În prezent, liderii de la Beijing se declară plini de speranță odată cu revenirea lui Trump la putere.
În acest sens, vicepreședintele chinez, Han Zheng, a avut o întâlnire cu miliardarul Elon Musk chiar înainte de inaugurarea de la Casa Albă, transmite Reuters. Oficialul de la Beijing a declarat că speră ca firmele americane să „prindă rădăcini" în China, contribuind la stabilizarea relațiilor bilaterale.
În primul său mandat, Trump a impus tarife pentru importurile chineze în valoare de peste 300 de miliarde de dolari. Însă în ultimele luni, președintele a precizat că ar adăuga tarife de cel puțin 10% peste cele deja existente în cazul bunurilor chinezești. O măsură care ar afecta China chiar într-un moment în care economia sa luptă pentru un echilibru stabil.
În același timp, președintele ales al SUA l-a invitat pe omologul său chinez, Xi Jinping, să participe la inaugurarea sa de luni. Xi a preferat să îl trimită în locul lui pe Han, în contextul în care China a fost reprezentată doar de ambasadorul său la ultimele două inaugurări prezidențiale din SUA.
CTEȘTE ȘI: Elon Musk tulbură apele. Mâna dreaptă a președintelui ales Donald Trump creează panică printre liderii politici europeni
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
În cadrul întrevederii lor de duminică, Han i-a spus lui Musk (desemnat de Trump la conducerea unui departament destinat eficientizării guvernului american) că „invită Tesla și alte companii americane" să participe la beneficiile dezvoltării Chinei, contribuind la relațiile China-SUA.
Întâlnirea vicepreședintelui chinez cu comunitatea de afaceri americană a fost prezidată, din partea SUA, de CEO-ul FedEx, Rajesh Subramaniam. Reuniunea a inclus președinți ai 8 firme americane din diverse industrii, inclusiv tehnologie, banking și logistică, conform unui executiv american prezent în sală. Acesta a observat că întâlnirea a depășit timpul alocat, dar a fost foarte cordială.
„(Han Zheng) este văzut ca o persoană care, datorită timpului petrecut în Shanghai, înțelege preocupările comunității de afaceri străine, înțelege economia", a declarat Michael Hart, președintele Camerei Americane de Comerț din China, pentru Reuters, la Beijing. „Este un gest simbolic, sau cum vreți să-i spuneți, și asta e pozitiv", a completat Hart.
Xi și Trump s-au arătat optimiști după ce au discutat la telefon vineri, Trump numind conversația „foarte bună". La rândul său, Xi a afirmat că atât el, cât și Trump, speră într-un început pozitiv al relațiilor SUA-China.
Luni, acțiunile din China și Hong Kong au crescut. Astfel, indicele CSI300 al principalelor acțiuni din China continentală a crescut cu 0,9% până la pauza de prânz, în plus față de creșterea de 2,1% de săptămâna trecută. În Hong Kong, indicele de referință Hang Seng a crescut cu 2,3%, fiind cea mai mare creștere din ultimele 5 săptămâni.
CITEȘTE ȘI: „Războiul” dintre China și SUA atinge un alt nivel. Recordul SF stabilit de asiatici va intra direct în istorie