În cursul zilei de luni, 13 ianuarie 2025, Elena Lasconi a postat pe rețelele de socializare un mesaj dur care-l vizează pe Klaus Iohannis. Lidera USR susține că acesta a rămas în funcția de președinte al României în mod ilegal după ce mandatul său a expirat în luna decembrie a anului trecut.
Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie 2024 a produs un adevărat cutremur pe scena politică românească. Printre contestatarii cei mai vehemenți ai deciziei CCR se numără Elena Lasconi, cea care urma să se lupte cu Călin Georgescu în turul doi de scrutin. În plus, lidera USR și-a manifestat public dezacordul cu rămânerea lui Klaus Iohannis în funcția de președinte al României după ce mandatul acestuia a expirat pe data de 21 decembrie 2024.
În cursul zilei de luni, Elena Lasconi a lansat un nou atac dur la adresa lui Klaus Iohannis. Prin intermediul unui mesaj, postat pe pagina sa de Facebook, președinta USR a lansat acuzații grave la adresa șefului statului, pe care îl consideră un „chiriaș ilegal la Cotroceni”.
„𝐊𝐥𝐚𝐮𝐬 𝐈𝐨𝐡𝐚𝐧𝐧𝐢𝐬, 𝐜𝐡𝐢𝐫𝐢𝐚𝐬̦ 𝐢𝐥𝐞𝐠𝐚𝐥 𝐥𝐚 𝐂𝐨𝐭𝐫𝐨𝐜𝐞𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝟐𝟑 𝐝𝐞 𝐳𝐢𝐥𝐞!
Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis și tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin și mai accentuate. Și nu doar pentru că fix aceleași personaje care dețin funcțiile de președinte și premier sunt direct responsabile pentru situația fragilă în care se află economia românească, ci și pentru că nici acum, la mai bine de o lună de la anularea alegerilor prezidențiale, românilor nu le-au fost oferite răspunsuri și nici nu și-a asumat cineva vreo responsabilitate.
Nu avem nicio demisie la vârful instituțiilor statului și nicio decizie politică majoră! Dacă a fost ceva așa de grav încât să fie „șterse” voturile a circa 9,4 milioane de oameni, de ce mai sunt încă în funcție cei care aveau obligația să vadă și să ia măsurile necesare? În frunte cu Iohannis!”, a scris Elena Lasconi pe Facebook
(CITEȘTE ȘI: Veste izbăvitoare pentru pensionarii din România. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat când ar putea fi indexate veniturile seniorilor)
În plus, lidera USR susține că Iohannis nu se implică deloc în contextul tensiunilor majore din societatea românească, adoptând aceeași atitudine de nepăsare totală față de soarta țării.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
„Din 21 decembrie 2024, când i-a expirat mandatul, Klaus Iohannis poate fi considerat chiriaș ilegal la Palatul Cotroceni. În loc să-l lase, cum spune legea, pe șeful Senatului să conducă interimar România, Iohannis „zace” în continuare în funcție și nu face nimic. Nici măcar de ochii lumii! Nu are niciun eveniment pe agenda publică, nici măcar nu apare anul 2025 pe site-ul Administrației prezidențiale!
În acest moment, românii văd, uitându-se la Klaus Iohannis, că s-a folosit de ingerințele rusești – reale, de altfel – pentru a călca în picioare până și cele mai elementare reguli ale democrației, cu unicul scop al agățării de putere”, a mai scris Lasconi.
(NU RATA: „Mincinosul Klaus Iohannis”. Cadru universitar important din Cluj-Napoca, atac fără menajamente la adresa actualului președinte al României)