Document obligatoriu pentru toți proprietarii, trebuie depus până pe 26 mai. Riscă sancțiuni uriașe dacă nu predau actul la timp

Document obligatoriu pentru toți proprietarii, trebuie depus până pe 26 mai. Riscă sancțiuni uriașe dacă nu predau actul
📅 2025-05-21

Toți proprietarii de apartamente, garsoniere sau case, care închiriază chirie, trebuie să depună, până pe data de 26 mai, un document către ANAF. Cei care nu vor proceda astfel riscă să plătească enorm. Este vorba despre formularul 212, care se completează o singură dată pe an.

Declarația unică trebuie depusă de toți cei care au obținut venituri în anul precedent, adică în 2024. Actul va fi completat de persoanele fizice, nu și de cele juridice, conform prevederilor Codului Fiscal.

Proprietarii care nu declară veniturile și nu plătesc impozit vor fi taxați cu 70% din suma pe care au făcut fraudă. Pentru a nu ajunge în această situație, românii trebuie să plătească o cotă forfetară de 20% din venitul brut.

Conform art. 84 alin. (1) din Codul Fiscal, „venitul brut din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidenta contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părți, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării acestora”

De precizat că venitul brut din chirii, exclude:

CITEȘTE ȘI: Schimbare majoră la vârful Carrefour România! O brunetă cu 20 de ani de experiență vine la conducerea retailerului francez

Cum se depune declarația unică. Ce opțiuni au proprietarii care nu dispun de calculator

Sportpesurse.ro

Vizită surpriză pentru George Simion în toiul nopții. A dat cu el de pământ!

Sportpesurse.ro

Scene incredibile la urna de vot, cu Ion Țiriac. Mesaj controversat transmis fără să scoată o vorbă

Declarația unică se poate depune online în două variante:

a) prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

– prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” (SPV);

– pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică, calificată.

b) în format letric, direct la registratură organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire. Data depunerii declarației în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poștă, după caz.

În cel de-al doilea caz, proprietarii trebuie să se înregistreze în cadrul serviciului Spațiul Privat Virtual, să completeze Declarația Unică și să depună actul. Cei care vor să opteze pentru această variantă sau să afle mai multe informații pot consulta site-ul ANAF.

CITEȘTE ȘI: Gestul făcut de Călin Georgescu după ce protejatul său a pierdut alegerile prezidențiale. Fostul candidat la alegerile prezidențiale putea ajunge premier

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri bugetul

Triada Trump - Zelenski - Macron, schimb de replici dure privind soarta războiului. De ce s-a lăsat liniștea la masa greilor lumii

A picat o mega-afacere România - SUA! Directorul român a demisionat, anunț de ultimă oră cu privire la gigantul Lockheed Martin

Cea mai mare cascadă din Romania ascunde o poveste teribilă. De unde îi vine numele de Cascada Cailor spectaculosului circ glaciar din nordul țării

Regele retail-ului din România. A fost aprobat cel mai mare credit imobiliar din țara noastră, iar proiectul se anunță unul de anvergură

Ce salariu va încasa noul președinte ales. Nicușor Dan va câștiga o sumă considerabil mai mare decât în fruntea Primăriei Capitalei

Pescobar și-a lansat mega-afacerea cu raci fără raci. Secretul care l-a făcut milionar pe Paul Nicolau. „Mă sunase un ucrainean”

Autostrada Sibiu-Pitești, fereastră spre Munții Carpați. Panorama unuia dintre cele mai importante drumuri din țară va fi absolut spectaculoasă

Eurovision, noua spaimă a Austriei. Organizarea celebrului festival de muzică dă fiori ministerului de Finanțe din această țară

Val de contestații la CCR, inclusiv din partea AUR, privind rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai. Ce termen a dat instanța pentru soluționarea cauzei

Se demolează o fabrică legendară din București. Un proiect imobiliar va lua locul fostei unități de producție

Good News

Only good and positive news.