Industria auto globală este zdruncinată din temelii. Gigantul auto american Ford a anunțat un amplu plan de restructurări colective. Compania concediază nu mai puțin de 4.000 de angajați din întreaga Europă. Cifra reprezintă 14% din totalul personalului pe bătrânul continent al reputatului producător auto american.
Această măsură extremă vine pe fondul declinului cererii cu care se confruntă Ford. În egală măsură, producătorul auto trebuie să facă față unei competiţii acerbe din partea rivalilor săi din China, scrie publicația Financial Times.
Potrivit planului anunțat de gigantul american, concedierile sunt planificate să se deruleze până în anul 2027. Acestea vor afecta un total de 3.000 de oameni din Germania, respectiv 800 din Marea Britanie. Cifre care echivalează cu 14% din numărul total de angajaţi în Europa al renumitului producător auto american, respectiv 28.000 de oameni.
Oficialii companiei au precizat că restructurările vizează în special posturi administrative, dar și poziții pe segmentul producției de motoare.
„Este vital să luăm această decizie dificială, dar importantă pentru a asigura un viitor competitivității Ford în Europa”, a declarat pentru publicația amintită Dave Johnston, vicepreşedinte Ford pentru Europa.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Bineînțeles, decizia radicală este secondată de discuții iminente cu sindicatele și guvernele țărilor afectate. Astfel, guvernul Marii Britanii a solicitat producătorului american să facă publice detalii complete cu privire la reducerile de personal planificate.
„Avem un parteneriat pe termen lung cu Ford și vom continua să lucrăm îndeaproape cu acesta în ceea ce privește viitorul producției (n.r. – companiei) în Marea Britanie”, a declarat un purtător de cuvânt al Executivului britanic.
În replică, reprezentanții Ford au subliniat că nu vizează retructurări masive, care ar periclita viitorul afacerii.
„Respingem o tăiere masivă a locurilor de muncă. Alte eventuale reduceri de personal nu sunt o strategie sustenabilă de business”, a comentat Benjamin Gruschka, președintele consiliului pentru ocuparea locurilor de muncă în cadrul companiei Ford.
Ca parte a strategiei sale de redresare, producătorul a micșorat numărul de vehicule din portofoliu. De exemplu, a decis restrângerea producției pentru Explorer, un vehicul sport electric utilitar. S-a concentrat în schimb pe domenii mai profitabile, pe o piață auto cu o dinamică extrem de competitivă.
CITEȘTE ȘI: 2 din 10 angajați vor rămâne șomeri! Compania gigantică a decis să renunțe la lucrători, după ce vânzările au scăzut enorm
Industria auto europeană se confruntă cu probleme acerbe datorate încetinirii vânzărilor de vehicule electrice, precum şi unei competiţii fără menajamente cu rivalii chinezi.
Volkswagen, de exemplu, cel mai mare producător european, a anunțat că vrea să închidă cel puţin 3 fabrici. Decizia va duce la eliminarea a mii de locuri de muncă, vizând să compenseze reducerea cotei de piaţă din China și involuția cererii pe piața globală. Pe șantierele Volkswagen din Germania sunt anunțate posibile greve începând din 1 decembrie, mai notează Financial Times.
CITEȘTE ȘI: Concedieri înfricoșătoare pentru mii de angajați. Fabricile se vor închide într-una dintre cele mai puternice economii ale Uniunii Europene