Ciudățenia românească post-Schengen a fost observată în ultimele zile la granița cu vecinii bulgari. Conaționalii par a fi descoperit o metodă inedită de a se bucura de aderarea completă a țării noastre la spațiul Schengen.
1 ianuarie 2025, momentul în care ultima barieră pentru români a fost ridicată. Aderarea terestră la spațiul Schengen a adus însă un fenomen neașteptat, analizat cu atenție de autoritățile din țara de la sud de Dunăre.
Din prima zi a acestui an, numărul românilor care traversează podul Giurgiu-Ruse a crescut de două ori în comparație cu cifrele înregistrate înainte de intrarea României și Bulgariei în Schengen.
Potrivit autorităților din țara de la sud de Dunăre, la începutul celei de a doua săptămâni din luna ianuarie, peste 5.000 de autoturisme, în medie, au traversat podul ce leagă cele două state, un număr aproape dublu față de media de 2.000 înregistrată anterior.
Te-ar putea interesa și: Bulgaria ne-a luat fața și trece la moneda euro înaintea României. Cât mai avem de așteptat până la alinierea cu moneda unică europeană
Se pare că românii au ales să celebreze evenimentul prin cât mai multe vizite în Bulgaria, chiar dacă sezonul concediilor de iarnă tocmai s-a încheiat. Acolo, conaționalii se bucură nu doar de atracțiile turistice, dar fac și cumpărături, profitând de prețurile mai mici la unele produse.
Deplasările ar trebui să se facă fără probleme în lunile viitoare, în condițiile în care Dragomir Draganov, prefectul regional din Ruse, estimează că în luna mai va fi încheiată şi a doua secţiune de pod, de peste 400 de metri. Finalizarea completă a lucrărilor de reparaţie ar trebui să se realizeze în vara anului viitor.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Intrarea deplină României în Spaţiul Schengen „va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
„Faptul că suntem pe deplin în Spaţiul Schengen din acest an va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil.
Dispariţia punctelor de frontieră de la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria reprezintă mai mult decât un moment simbolic, ci este garanţia că exporturile româneşti vor avansa puternic în acest an. Iar asta înseamnă mai mulţi bani care vor întra în conturile firmelor noastre şi un suport solid pentru dezvoltarea economiei româneşti”, a afirmat Marcel Ciolacu, joi, într-o postare pe Facebook.
Te-ar putea interesa și: Permisele auto valabile în Schengen începând cu 1 ianuarie 2025. Conducătorii auto care dețin categoria B trebuie să afle neapărat informația