În doar câteva luni, magazinele Simply au „invadat” întreaga țară. Au pornit de la Auchan, dar au ajuns să funcționeze în sistem de franciză, de mai bine de un an. Oricine îndeplinește o serie clară de condiții își poate deschide propriul punct de lucru. Sunt mici magazine, de proximitate, care au ajuns din ce în ce mai populare. De exemplu, chiar zilele trecute s-a inaugurat un nou butic în Argeș.
În dezvoltarea strategiei care vizează rețeaua multiformat, retailerul a venit cu programul de francize pe segmentul de proximitate. Mulți sunt cei care au fost încântați de ideea de a colabora direct cu Auchan pentru a-și face magazinul. Au o serie de avantaje care le asigură, din start, că pot avea șanse să dea lovitura. Sistemul a fost gândit îndelung pentru a ajunge la această performanță:
„Lucrăm de peste un an la consolidarea acestui model, integrând și experiența acumulată în urma parteneriatelor de anvergură dezvoltate deja, și suntem convinși că am conturat un model de succes, un pachet complet de produse, servicii și suport care ne diferențiază în piață. Obiectivul nostru este să dezvoltăm acest concept și să punem pe harta României cât mai multe magazine Simply by Auchan în următorul an”, a precizat Ionuț Ardeleanu, Director General, Auchan Retail România.
CITEȘTE ȘI: Deficitul bugetar colosal, aprobat în tăcere de guvernul Chinei. Situație critică pentru economia gigantul mondial de la Est
Cei care aleg să opteze pentru o franciză Simply by Auchan au parte de următoarele beneficii:
Diferențiere în piață printr-o gamă de produse create în laboratoarele de producție Auchan
Acces la gama de mărci proprii Auchan;
Apartenența la ecosistemul mărcii Auchan, cu toate avantajele ce derivă din acest fapt;
Cooperarea cu un brand renumit pe piață în materie de calitate a serviciilor și a prețurilor oferite consumatorilor.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Totuși, pentru a putea lua franciza, trebuie să ai:
un potențial spațiu comercial cu specific alimentar, care să aibă între 60 și 200 de mp;
să îți asumi faptul că întreaga imagine a afacerii tale va fi regândită și adaptată la brandul sub umbrela căruia vei activa;
să redeschizi, practic, vechea ta afacere;
să faci training la Auchan.
Pentru a putea lua o franciză Simply, trebuie să discuți în prealabil cu cei de la Auchan pe mail sau la numărul lor de telefon.
CITEȘTE ȘI: Cutremur la Meridian Taxi, una dintre marile companii de specialitate din București. Un pachet de acțiuni ajunge la un cunoscut antreprenor