Las Fierbinți este unul dintre cele mai îndrăgite seriale românești, milioane de telespectatori din țara noastră urmărind cu mare interes peripețiile personajelor principale, printre care se numără și deja celebrul „Celentano”. Cel care dă viață acestui personaj savuros este actorul Adrian Văncică. Recent, el a vorbit pe marginea situației politice din țara noastră, prilej cu care a făcut o comparație între Călin Georgescu și personajele din serialul în care joacă.
Unul dintre personajele cele mai îndrăgite ale serialului Las Fierbinți este cu siguranță „Celentano”, care este interpretat cu mult talent de actorul Adrian Văncică. Acesta s-a numărat printre artiștii care și-au exprimat foarte clar opinia în scandalul izbucnit după primul tur al alegerilor prezidențiale din țara noastră. Mai exact, actorul s-a declarat în favoarea unei Românii democratice și proeuropene, arătându-și dezacordul total față de candidatul independent Călin Georgescu.
(VEZI ȘI: Preotul care s-a luat la trântă cu Călin Georgescu, atacat în mediul online. Fanii candidatului la președinția României au reacționat aproape instantaneu)
Recent, în cadrul unui interviu, Adrian Văncică a vorbit despre importanța educării publicului, atunci când vine vorba de politică. Doar în acest fel cetățenii vor putea să-și ia informația din surse valide, și nu de pe TikTok. Cu acest prilej, actorul a subliniat că derapajele lui Călin Georgescu depășesc cu mult chiar și tâmpeniile pe care le fac personajele din serialul Las Fierbinți.
„Eu nu sunt doar Celentano din „Las Fierbinți”. Eu și scriu pentru serial. Și ca să scriu nu e ușor, eu caut, mă gândesc la cele mai mari tâmpenii pe care le pot pune în gura personajelor. Deci, cu cât e tâmpenia mai mare, cu atât mi se pare că sunt întâmplările mai fabuloase. Tâmpeniile stimulează acțiunea filmului. Mie mi-a fost ușor să sesizez derapajele lui Georgescu. Erau mai mari decât tâmpeniile pe care eu le inventam pentru personajele serialului.
Nu știam absolut nimic despre domnul Georgescu, dar, nimic, nimic. Ori, pot să spun că sunt conectat la realitatea politică și specială din România. Am trăit șocul acesta Georgescu.
Am spus: „Nu se poate așa ceva!, cine este omul?”. Pentru mine a fost o chestie incredibilă ca un nume de care habar n-aveam să fie pe locul întâi la prezidențiale. M-am uitat la început pe TikTok, domle, n-arată rău domnul președinte care ar putea să fie. După care am început să-i ascult vorbele. Începusem să văd pe lângă mine oameni care spuneau: “domnule, l-aș vota, dar nu prea am auzit de el.
Eu cred că e obligatoriu să înțeleagă toți ce-i cu politica, să învățăm la școală, să votăm obligatoriu. Și mai spun și altceva: eu cred că votul e un proces care începe de-abia după vot. Politicienii nu trebuie lăsați din mână pentru că ajungem în situația șoc Georgescu”, a declarat actorul.
(NU RATA: Călin Georgescu a scos un ultim as din mânecă. Disperarea candidatului la prezidențiale, de necontestat)
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro