Sâmbătă, 11 ianuarie, locuitorii din Capitală sunt așteptați pe Lacul Morii, unde vor avea șansa de a vedea un adevărat spectacol al naturii. Păsări din Peninsula Scandinavă sau din Siberia au venit în țara noastră, căutând ape care nu îngheață. Cu acest prilej, Reţeaua pentru Natură Urbană şi Societatea Ornitologică Bucureşti organizează sâmbătă, începând cu ora 8:30, un tur gratuit pentru observarea lor.
Păsările superbe vor ierna la noi. Au venit de la mare depărtare inclusiv cufundarii polari, care vor pitea fi admirați și fără binoclu. Este un moment rar pentru că, în mod firesc, aceste creaturi nu aveau de ce să vină la noi în țară. Ca urmare a încălzirii globale s-a produs această schimbare.
„Lacul Morii are, în această perioadă a anului, oaspeţi veniţi de departe. Sunt păsări care au zburat mii de kilometri în căutarea apelor care nu îngheaţă, iar Lacul Morii este un refugiu pentru numeroase specii care vin să ierneze la noi. Printre cei mai eleganţi oaspeţi de iarnă ai Lacului Morii se numără cufundarii polari, veniţi din Peninsula Scandinavă sau Siberia. Pescari excelenţi, pot fi observaţi cu uşurinţă, chiar şi fără binoclu.
Cu ajutorul reprezentanţilor SOR Bucureşti vor putea fi identificate şi alte păsări acvatice din zonă, „locatarii permanenţi sau oaspeţi de iarnă”, au spus organizatorii, pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: Noua „țeapă” în numele INS face ravagii. Escrocii imită aproape la perfecție instituțiile statului
Turul va începe de pe Lacul morii și va dura aproximativ o oră și jumătate. Nu este nevoie de niciun leu, dar ideal ar fi să aibă fiecare haine potrivite.
„Urcăm şi pe lunca Dâmboviţei, spre Chiajna, una dintre puţinele arii naturale ale Bucureştiului. Turul este gratuit şi durează aproximativ o oră şi jumătate. Vă rugăm să vă îmbrăcaţi cu haine călduroase şi să nu uitaţi acasă binoclul sau aparatul foto (dacă aveţi, desigur)”, se mai arată în postare.
De asemenea, în această perioadă a anului are loc şi Numărătoarea de Iarnă a Speciilor Acvatice: MidWinter.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
„Mergând în căutarea cufundarilor polari, e foarte probabil să întâlnim stoluri mari de pescăruşi râzători (Larus ridibundus). Apropo de stoluri mari, v-aţi întrebat vreodată cum estimează ornitologii câte păsări sunt într-un stol? O variantă ar fi să fotografieze păsările şi să le numere în linişte, acasă. Se poate şi altfel, după cum vom afla sâmbătă, 11 ianuarie, de la prietenii de la Sucursala Bucureşti a Societăţii Ornitologice Române”, precizează organizaţia, pe pagina sa de Facebook.
CITEȘTE ȘI: Dispare un gigant 100% românesc de pe piață, după ce acționarul majoritar s-a săturat să fie patron: „Nu vreau să păstrez nimic”