România poate încă o dată spune că este capabilă să concureze cu destinații montante de lux din Elveția sau Austria, dacă luăm în considerare bârlogul miliardarilor unde aceștia aleg să se refugieze. Prețurile pentru cazare și mâncare pentru perioada de Revelion sunt astronomice, însă pentru acești oameni, banii nu contează.
România poate concura cu multe destinații montane din Europa, însă mai mult la capitolul prețuri. Poiana Brașov, loc foarte apreciat de miliardarii din România, se transformă cu fiecare an care trece într-un adevărat bârlog al luxului, reușind să atragă turiști din toată țara care sunt dispuși să plătească sume enorme de bani pentru a petrece cumpăna dintre ani într-un cadru de poveste și cu peisaje care îți taie răsuflarea.
Spre exemplu, ajunul Crăciunului în Poiana Brașov a însemnat mâncare tradițională, vin fiert, muzică live, totul într-o atmosferă de poveste, doar că pe bani grei. Turiștii care au venit aici au avut așteptări foarte mari, iar gazdele le-au răspuns acestora. Sarmalele, cârnații și cotletele de porc au fost nelipsite, astfel că meniurile au fost concepute pentru a răspunde chiar și celor mai pretențioase gusturi.
Directorul unui cunoscut restaurant al zonei a descris cum este acordată atenția în detaliile culinare, bucătarii pregătind cotlet de porc în ierburi aromate, jumări calde și cozonaci tradiționali. Așadar, totul a fost gândit în cel mai mic detaliu pentru oaspeți. La restaurantele din perla Carpaților masa festivă pentru doi adulți și un copil a început de la 350 de lei, iar gradul de ocupare al hotelurilor a ajuns la 85%.
Cei norocoși au mai putut prinde camere libere de Crăciun, însă de Anul Nou, norocul nu le mai poate surâde celor care doresc o rezervare pe ultima sută de metri. Astfel, hotelurile de patru stele din Poiana Brașov oferă de Revelion pachete de patru nopți care includ cazare și masă festivă la prețuri ce variază între 5.000 și 7.600 de lei pentru o cameră dublă sau un apartament. Directorul unui hotel de patru stele din stațiune confirmă că gradul de ocupare este de aproape 100%, iar majoritatea camerelor au fost rezervate din timp, însă uneori mai apar rezervări de ultim moment.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Drumul până la acest bârlog de lux nu este însă la nivelul pretențiilor turiștilor săi pentru Valea Prahovei prezintă coloane interminabile de mașini. Turiștii ajungând să petreacă ore întregi pentru a parcurge câțiva kilometri. La Sinaia, la cota 1400, turiștii s-au putut bucura de zăpada din abundență, astfel că vacanța a prins conturul complet specific sărbătorilor de iarnă. Cu toate că prețurile sfidează chiar și cele mai scumpe stațiuni europene, românii nu se uită la bani atunci când vine vorba de distracție și crearea de noi amintiri.
VEZI ȘI... Camelușa a reușit să îi uimească pe englezi. Casa spectaculoasă a româncei din Botoșani, decorată de la „vechituri”, face furori în presa din Regat