Bani în plus pentru copii începând de anul viitor! Care sunt categoriile de părinți ce vor beneficia de sprijinul consistent

Bani în plus pentru copii începând de anul viitor! Care sunt categoriile de părinți ce vor beneficia de sprijinul consis
📅 2024-10-18

Vești foarte bune pentru părinții din Germania! Începând de anul viitor, alocațiile pentru copii vor fi majorate cu câteva sute de euro. Reforma vizează însă anumite categorii sociale, astfel că doar cei care îndeplinesc unele condiții vor beneficia de acest sprijin financiar important.

Începând cu luna mai a anului 2025, în Germania vor fi introduse mai multe modificări importante ce vizează alocațiile acordate copiilor. Astfel, sprijinul financiar acordat anumitor familii va crește semnificativ, ajungând la câteva sute de euro pe lună. Reforma are ca scop principal creșterea sprijinului financiar pentru părinți și ajustarea cuantumului alocațiilor în funcție de numărul de copii dar și de diferențele regionale în ceea ce privește costul vieții.

Proiectul unei noi legi privind salarizarea funcționarilor federali a fost prezentat în august 2024, iar în prezent face obiectul discuțiilor dintre ministere și reprezentanții sindicatelor. Aceștia din urmă susțin că reforma nu este suficientă și echitabilă.

Propunerea Ministerului de Interne din Germania prevede în special o creștere a remunerației funcționarilor cu copii. În afara alocației standard pentru copii, aceștia primesc și o alocație familială, care depinde de numărul de copii. În plus, mulți salariați primesc beneficii dacă sunt căsătoriți, ceea ce se aplică și în cazul funcționarilor federali.

(CITEȘTE ȘI: Românii care se pot pensiona la 45 de ani. Doar aceşti angajaţi pot beneficia de reducerea de vârstă)

Din 2025, statul acordă bani mai mulți pentru copii

Sportpesurse.ro

BREAKING NEWS Elisabeta Lipă, băgată în ședință de urgență de Marcel Ciolacu în scandalul primelor de 8,5 milioane euro de la Jocurile Olimpice! " Poate ne spune ce a făcut cu banii"

Sportpesurse.ro

Înșelat de parteneră cu un apropiat, Gică Popescu s-a răzbunat. Adevărul despre relația distrusă a „Baciului” cu fiica unei glorii a Universității

Potrivit noii reforme, funcționarii federali vor primi mai mulți bani în funcție de regiunea în care locuiesc. Astfel, cei care locuiesc în zone cu un cost al vieții ridicat vor avea dreptul la alocații mai mari decât cei care locuiesc în zone cu costuri mai mici.

În plus, alocațiile de întreținere vor fi stabilite în funcție de nivelul chiriilor locale, care sunt, de asemenea, utilizate pentru a calcula beneficiile sociale, cum ar fi ajutorul pentru locuință.

În ciuda faptului că va aduce beneficii importante pentru multe familii, există voci care critică această reformă ce urmează să intre în vigoare în luna mai a anului viitor. Principalii contestatari sunt sindicatele Verdi și Deutscher Gewerkschaftsbund (DGB), care resping ferm planurile actuale ale Ministerului Federal de Interne.

În cadrul discuțiilor purtate cu oficiali ai Ministerului de Interne, reprezentanții sindicatelor și-au exprimat îngrijorarea că actualul proiect de lege a salarizării reprezintă doar o ajustare superficială. Mai mult, această reformă ar putea crea noi nedreptăți și ar putea fi discutabilă din punct de vedere constituțional. De asemenea, sindicatele insistă asupra unui concept de reformă transparent și de perspectivă.

(NU RATA: Locurile de muncă pentru care se luptă tinerii din România. Domeniul care suferă cel mai mult la acest capitol)

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri bugetul

Concedieri pe bandă rulantă din cauza tichetelor de masă. Decizia radicală luată de Mark Zuckerberg în cazul unor angajați ai Facebook

Femeile din România câștigă mai mult decât bărbații. Ministrul Simona Bucura-Oprescu confirmă acest decalaj neașteptat din țara noastră

Țara în care copiii pot ajunge la închisoare. Motivele din spatele acestei decizii controversate

Bani în plus pentru copii începând de anul viitor! Care sunt categoriile de părinți ce vor beneficia de sprijinul consistent

Fenomenul periculos care pândește România. Avertismentul experților în privința efectelor ce se resimt tot mai mult în Europa

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.