Economistul Radu Georgescu vine cu avertismentul potrivit căruia încă din prima zi a anului 2025, românii se vor confrunta cu un scenariu sumbru în ceea ce privește domeniul financiar. Criza profundă cu care s-ar confrunta România ar afecta cetățenii țării care vor resimți din plin efectele.
Cunoscutul economist Radu Georgescu trage un semnal de alarmă în ceea ce privește viitorul economic al țării. Acesta explică faptul că vreme de șapte ani, România a funcționat aproape în totalitate în baza împrumuturilor, iar lipsa acestora nu reprezintă altceva decât un „sevraj economic”, pentru că efectele vor fi resimțite din plin. Termenul este utilizat în contextul unei economii dependente de împrumuturi externe care va trebui să se confrunte cu realitatea financiară internă.
Specialistul explică faptul că din cele aproximativ 250 de miliarde de euro împrumutate în toți acești ani, 90% au fost direcționate consumului, mai concret salarii și pensii. Una dintre marile probleme constă în faptul că această cheltuială nu a stimulat producția internă, ba mai mult, doar a susținut importurile, clasând România pe primul loc în Europa la deficit comercial. Georgescu afirmă că dacă acești bani ar fi fost investiți în infrastructură, instituții de învățământ, dar și alte nevoi de bază ale unei societăți, atunci succesul economic era de partea României.
Economistul face o alegorie la efectul steroizilor, spunând că atât timp cât sunt disponibili, rezultatele sunt uimitoare, dar când dispar, economia are de suferit. Potrivit acestuia, anul 2025 are marca începutul oficial al acestei crize, dacă luăm în considerare și măsurile pe care Guvernul intenționează să le aplice, iar aici amintim înghețarea salariilor și pensiilor. Scăderea bruscă a consumului ne-ar duce din nou într-o situație similară cu cea din timpul 2008 - 2009.
Ulterior acelei perioade, România a avut nevoie de un deceniu să revină la nivelul anterior recesiunii. Partea pozitivă pe care o expune economistul din toată această situație constă în faptul că aceste crize economice determină oamenii să își reevalueze prioritățile și să valorifice mai mult ceea ce este cu adevărat important.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
„Din experiența mea, momentele simple, precum un răsărit pe un munte, pot fi mai valoroase decât luxul pe care îl oferă banii. Adevărata frumusețe a vieții nu stă în cheltuieli extravagante, ci în momentele autentice,” a spus Radu Georgescu.
Această viitoare etapă este una plină de încercă pentru România și ai săi cetățeni, iar acest mesaj este un avertisment cu privire la viitorul financiar, astfel că este necesară o pregătire economică și psihică pentru a face față provocărilor cu care 2025 va veni.
VEZI ȘI... China a învins Occidentul cu armele lui. „Nașul vehiculelor electrice” dezvăluie greșeala fatală a marilor producători globali de mașini