Amenda uriașă luată de Farmec, unul dintre cele mai mari branduri de cosmetice din țara noastră. Statul a stabilit contravenția, iar gigantul n-a avut decât să o achite

Amenda uriașă luată de Farmec, unul dintre cele mai mari branduri de cosmetice din țara noastră. Statul a stabilit contr
📅 2025-02-06

Gigantul Farmec, brand cu tradiție și istorie la noi în țară, a fost amendat chiar zilele acestea cu o sancțiune de 5.000 de euro, respectiv 25.000 de lei. Compania a fost prinsă că a încălcat două reguli stabilite prin lege și nu a avut altă variantă decât să achite. Vizate au fost, în mod direct, datele personale ale clienților din România.

Potrivit unui comunicat emis de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, firma a încălcat politica de GDPR. O investigație care a avut loc în luna decembrie a arătat că vizate sunt art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/679. A fost aplicată exact amenda stabilită în lege.

„Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna decembrie 2024, o investigație la operatorul FARMEC SA și a constatat încălcarea art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) din Regulamentul (UE) 2016/679.

Ca atare, operatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 24.854,50 lei (echivalentul sumei de 5000 Euro). Investigația a fost demarată ca urmare a transmiterii de către operatorul FARMEC S.A. a unei notificări de încălcare a securității datelor cu caracter personal, potrivit dispozițiilor art. 33 din Regulamentul (UE) 2016/679”, se arată într-un comunicat.

CITEȘTE ȘI: Grecii care ar putea deveni coșmarul furnizorilor de energie electrică așteaptă aviz favorabil. Românii vor putea să-și mute facturile la curent și la concurența elenă

Farmec și-a luat amendă de la un atac cibernetic. Nu luase măsurile necesare pentru protejarea datelor cu caracter personal

În timpul unui atac cibernetic, hackerii au reușit să spargă baza de date farmec și să vadă datele cu caracter personal ale clienților. Dacă ar fi luat în prealabil măsuri de siguranță, nu s-ar mai fi ajuns la această situație. Chiar dacă urmările nu au fost pe cât de grave ar părea, prin amendă, autoritățile speră să prevină și alte cazuri de acest tip.

„În cadrul investigației s-a constatat că, în urma unui atac cibernetic, a fost accesată o bază de date cu utilizatori și administratori ai site-ului operatorului, fapt care a condus la extragerea de date din sistemul de evidență menționat.

De asemenea, s-a constatat că operatorul nu a implementat la data incidentului măsurile de securitate necesare, astfel încât să prevină atacul și nu și-a actualizat sistemele informatice la ultima versiune permisă de licențiere, pentru a face față noilor amenințări cibernetice.

Aceasta a condus la divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la date cu caracter personal ale unui număr semnificativ de persoane fizice vizate, precum: nume, prenume, adresa de e-mail, parolă criptată pentru acces cont utilizator, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 32 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) din Regulamentul (UE). 2016/679”, extras din comunicat.

Sportpesurse.ro

O studentă, promoter de țigări, l-a cucerit pe Ilie Năstase. Tupeul de Rahova a ajutat-o să pună mâna pe marele tenismen

Sportpesurse.ro

Bestia cu chip de om. Unul dintre cei mai buni atacanți ai României și-a bătut soția până când a băgat-o în spital. Femeia l-a dat pe mâna poliției

Farmec a achitat deja cei 5.000 de euro primiți ca sancțiune și va lua măsurile necesare pentru a evita astfel de situații pe viitor.

CITEȘTE ȘI: 3 mall-uri dintr-un foc în două orașe din România. Clădirile gigantice vor face Afi Cotroceni să pară mic în fața clienților

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri bugetul

Când intră alocațiile pe card în luna februarie 2025! Copiii își primesc sumele mai devreme

Se schimbă legea căsătoriilor în România. Apar noi reguli de la 1 martie 2025

4 zile în plus de concediu! Angajatorii sunt obligați să plătească la salariu suma aferentă perioadei în care muncitorii nu s-au putut prezenta, din motive de vreme

Fără Lidl, Kaufland, Carrefour și alte supermarketuri în aceste zile și ore, dacă vrei să eviți aglomerația. Un studiu efectuat recent arată cele mai bune intervale pentru cumpărături

Sutele de muncitori l-au urmat pe Dorinel Umbrărescu pentru noul drum plătit cu miliarde de euro. Echipele de lucru au luat cu asalt Autostrada Moldovei

Cartierul din București unde casele s-au scumpit cu zeci de mii de euro. Nu este o zonă de lux, dar prețurile au explodat inexplicabil

Lacăt pe bunurile Nordis! În vremea în care DIICOT desfășoară investigația uluitoare, Marcel Ciolacu s-a dezis complet: „M-am lăsat păcălit de Vicol”

Compania lui Daniel Dines dă în judecată Fiscul! UiPath cere, în instanță, anularea unei decizii date de ANAF

Arest pentru corupție în familia lui Mircea Geoană! Urmează 6 ani de închisoare pentru apropiatul fostului candidat la alegerile prezidențiale UPDATE

Amenda uriașă luată de Farmec, unul dintre cele mai mari branduri de cosmetice din țara noastră. Statul a stabilit contravenția, iar gigantul n-a avut decât să o achite

Good News

Only good and positive news.