Numărul şoferilor din România care aleg să se urce la volan după ce au consumat alcool este în creştere, aceştia neavând habar care este alcoolemia la care li se reţine permisul pe loc. Deşi mulţi se tem de amenzi, prioritatea ar trebui să fie legată de siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.
Din păcate, unii conducători auto nu ţin cont de lege, această abatere fiind considerată infracţiune. Aşadar, pe lângă sancţiunile financiare şi reţinerea permisului auto, poliţiştii întocmesc şi dosar penal. Conform legislației în vigoare, acest lucru are loc atunci când valoarea alcoolemiei depășește 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul prelevării mostrelor biologice.
Această limită este stabilită pentru a asigura siguranța în trafic și pentru a preveni accidentele rutiere cauzate de consumul excesiv de alcool.
Citeşte şi Noua taxă care le dă fiori șoferilor din România. Autoritățile le-au pus gând rău celor ce dețin mai multe autoturisme: „Să-și pună mașinile în curte”
Ordonanța de Urgență 195/2002 stabilește alcoolemia pură în aerul expirat și concentrația acesteia în sânge, valoarea maximă admisă pentru şoferi fiind de 0.80 g/l. Dacă aceasta depăşeşte pragul, şoferii rămân fără permis auto, primesc amendă, ba chiar o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani.
„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge (peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat) se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”, stabilește ART. 87 din Ordonanța de Urgență 195/2002.
Pentru a se asigura că valoarea arătată de etilotest este reală, conducătorul auto este dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, astfel că va fi dezvăluită concentraţia alcoolului în sânge. Aceeași sancțiune se aplică și celor care conduc sunt influența stupefiantelor.
Sportpesurse.ro
Sportpesurse.ro
Este important de precizat că şoferii care sunt amendați contravențional pentru conducere sub influența alcoolului pot redobândi permisul doar la finalul perioadei de suspendare. Astfel, nu există posibilitatea de a obține o reducere a perioadei de suspendare a carnetului.
În cazul în care alcoolemia este cuprinsă între 0.01 și 0.40 mg/l alcool în aerul expirat, şoferul va fi amendat contravențional cu până la 4.050 de lei şi i se va suspenda permisul de conducere pentru 90 de zile.
Începând cu 1 ianuarie 2025, șoferii care depășesc limita legală de viteză pe autostrăzile A1 și A2 şi pe DN1 nu vor mai fi opriți de polițiști pe loc, ci vor primi amenzile acasă. Acest lucru este posibil datorită noului sistem de monitorizare a traficului instalat pe şoselele de mare viteză din România.
Astfel, poliţiştii spera să descurajeze pasionaţii de viteza şi să crească astfel siguranţa rutieră pe drumurile cele mai circulate.
Citeşte şi Amenzile pe care le pot primi românii care nu respectă regulile pe pârtiile de schi. O turistă în fustă scurtă şi tocuri face furori pe internet