Adio gaz rusesc în Uniunea Europeană. Schimbarea care poate declanșa o criză energetică fără precedent pe bătrânul continent

Adio gaz rusesc în Uniunea Europeană. Schimbarea care poate declanșa o criză energetică fără precedent pe bătrânul conti
📅 2025-01-02

În primele ore ale zilei de 1 ianuarie 2025, furnizarea de gaz rusesc către Europa prin Ucraina a fost oprită deoarece acordul de tranzit a expirat. Cum cele două țări se află în război, o nouă înțelegere a fost imposibil de încheiat. În timp ce unele țări au găsit surse alternative de aprovizionare cu gaz, câteva state s-ar putea confrunta cu o criză energetică fără precedent.

La cinci ani de la semnarea sa, acordul privind tranzitul de gaze rusești prin conducte din Ucraina a expirat la finalul anului 2024. Astfel, în primele ore ale zilei de 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit furnizarea de gaze rusești, prin conductele sale, către Europa. Cum Kievul și Moscova se află în război de peste doi ani, un nou acord a fost imposibil de încheiat.

„Am oprit tranzitul gazului rusesc. Acesta este un eveniment istoric. Rusia își pierde piețele, va suferi pierderi financiare. Europa a luat deja decizia de a abandona gazul rusesc", a declarat ministrul ucrainean al Energiei, German Galușcenko, într-un comunicat oficial.

Ucraina a sistat furnizarea de gaz rusesc către Europa prin conductele sale

Închiderea rutei prin Ucraina va avea repercusiuni asupra statelor din Uniunea Europeană. În timp ce țări precum Austria și Slovacia au găsit alternative de aprovizionare cu gaz, Transnistria și Republica Moldova s-ar putea confrunta cu o criză energetică majoră.

De cealaltă parte, odată cu oprirea tranzitului de gaz care ajungea în Europa prin conductele din Ucraina, Rusia pierde 5 miliarde de euro pe an. În această situație, Rusia va mai avea o singură variantă de a livra gaz în Ungaria, Turcia și Serbia, și anume prin conducta TurkStream, care trece prin Turcia până în Bulgaria. De remarcat că Moscova a transportat gaze către Europa prin Ucraina începând din anul 1991.

Compania rusească Gazprom a confirmat că exporturile de gaze prin Ucraina către Europa s-au oprit miercuri, 1 ianuarie 2024, de la ora locală 08:00 (05:00 GMT).

„Din cauza refuzului repetat și clar exprimat al părții ucrainene de a reînnoi aceste acorduri, Gazprom a fost lipsită de capacitatea tehnică și legală de a furniza gaze pentru tranzit pe teritoriul Ucrainei începând cu 1 ianuarie 2025”, a transmis Gazprom într-un comunicat.

Sportpesurse.ro

Revoluția pregătită de Ion Țiriac, în secret, în România. Super afacerea de un miliard de euro cu care magnatul vrea sa îngenuncheze Europa

Sportpesurse.ro

„Ați omorât 19 gimnaste”. Octavian Bellu și Mariana Bitang au fost desființați de mama unei sportive aflate sub comanda celor mai galonați antrenori din istorie

(CITEȘTE ȘI: Donald Trump este bun de plată. Amenda uriașă pe care președintele SUA trebuie să o plătească în urma unui proces pierdut)

Ce efecte va avea asupra statelor membre UE

După izbucnirea războiului dintre Rusia și Ucraina, UE a redus semnificativ importurile de gaze din Rusia, însă mai multe state membre estice depind încă în mare măsură de această rută de aprovizionare. Anul trecut, gazul rusesc a reprezentat mai puțin de 10% din importurile de gaze ale UE, comparativ cu 2021, atunci când reprezenta nu mai puțin de 40%.

Pe fondul acestei situații, autoritatea de reglementare a energiei din Austria susține că nu va avea probleme de alimentare cu gaz, deoarece a diversificat sursele și are rezerve.

Sfârșitul acordului de tranzit prin Ucraina a provocat însă tensiuni serioase cu Slovacia, țară care este acum principalul punct de intrare al gazului rusesc în UE și care a câștigat taxe de tranzit a gazului către Austria, Ungaria și Italia. În acest context, premierul slovac Robert Fico a declarat recent că încheierea acordului va avea consecințe „drastice” asupra țărilor UE, dar nu și asupra Rusiei.

(VEZI ȘI: Amendă usturătoare pentru TikTok. Provocarea periculoasă lansată pe platforma chinezească a stârnit furia autorităților din această țară)

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri bugetul

Jubilează Lia Olguța Vasilescu! Marele pariu al mandatului de primar a ajuns la final: „Ați comis-o”

Străinii nu contenesc să laude România. Cum a ajuns țara noastră să fie numită „un dar” pentru turiști

Lovitura sub centură dată studenților din România intră în vigoare. Au pierdut unul dintre cele mai importante beneficii, de la 1 ianuarie 2025

Țintele strategice ale României, un vis imposibil în UE? Se cere mobilizare generală la noi în țară pentru depășirea unui complex ce ne ține la coada Uniunii

Găselnița coaliției, dezastru pentru România. Taxa pe stâlp a Guvernului i-a înfuriat pe economiști

Planurile Rusiei, date peste cap de intervenția României. Guvernul explică rolul pe care îl joacă țara în criza creată de Vladimir Putin: „Menirea noastră este de a fi împreună”

Domeniul din România care înfloreşte. Străinii lasă milioane de euro în ţara noastră atraşi de preţurile mult mai mici decât în afară la serviciile medicale

Românii care locuiesc la curte primesc o lovitură în plin. Pot fi amendați cu sume care ajung și la 2500 de lei dacă nu respectă legea pe timpul iernii

Se clatină scaunul lui Nicușor Dan! Ion Cristoiu cere suspendarea acestuia din funcția de primar general al Capitalei: „A făcut doar politică fără nicio legătură cu administrarea Bucureștiului”

Controlul lui Viktor Orban, premierul Ungariei, e total. Compania cea mai importantă devine un jucător important în prospera industrie a dronelor

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.