Impactul asistenței medicale comunitare în comunitățile rurale și corelarea planului de școlarizare în învățământul profesional și tehnic (IPT) cu necesitățile locale și județene, două subiecte cu impact comunitar, au fost discutate miercuri, în ședința lunară a Colegiului Prefectural.
În ceea ce privește asistența medicală comunitară, reprezentanții instituțiilor implicate au anunțat că Programul de Asistență Medicală Comunitară, inițiat între 2002-2004 de Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu” în cadrul unui program național al Ministerului Sănătății, are ca scop creșterea accesului populației rurale, în special a categoriilor defavorizate, la servicii de sănătate de bază.
Activitatea asistenților medicali comunitari include prevenția, vizitele la domiciliu și facilitarea colaborării intersectoriale între servicii medicale și sociale.
În anul 2024, în județul Vaslui, programul a beneficiat de 74 de posturi pentru asistenți medicali comunitari și 21 de posturi pentru mediatori sanitari. ”Colaborarea cu medicii de familie, autoritățile locale și alte instituții este esențială pentru succesul acestui program, care a îmbunătățit semnificativ accesul la servicii medicale pentru populațiile dezavantajate”, a spus prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei (foto).
Corelarea învățământului profesional și tehnic cu necesitățile locale
Inspectoratul Școlar Județean Vaslui implementează o serie de măsuri pentru adaptarea planului de școlarizare IPT la cerințele pieței muncii prin parteneriate între unitățile de învățământ și operatorii economici.
În anul școlar 2024-2025, ponderea claselor din învățământul profesional și tehnic în planul de școlarizare este de 57,21%, din care 26,94% reprezintă clase de învățământ profesional.
Pentru asigurarea unei corelări eficiente, ISJ lansează anual apeluri către agenții economici pentru stabilirea necesarului de locuri în învățământul dual și profesional. O clasă de învățământ dual, reprezentând 0,6% din planul de școlarizare, este inclusă în anul școlar următor.