Pompierii militari au intervenit, luni seara, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD și o autospecială multifuncțională, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din municipiul Vaslui, în blocul nr. 362, de pe strada Feroviari.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent într-o garsonieră situată la etajul 1 al imobilului, fumul extrem de dens inundând casa scării și alte două apartamente.
Pompierii au evacuat 16 persoane. Alte patru persoane s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție. Persoanele evacuate au fost evaluate, iar patru dintre acestea au necesitat prim ajutor calificat, o victimă fiind intoxicată ușor cu monoxid de carbon, alte trei persoane suferind atacuri de panică.
După acordarea primelor îngrijiri medicale, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Pompierii au lichidat într-un timp foarte scurt incendiul.
În aceste momente se evacuează fumul din apartamente și de pe casa scării.