Viața dr. Tătaru a fost Spitalul Municipal din Huși. De cum ajungea din Parlament, se apuca de operații și, zile întregi, stătea la căpătâiul pacienților săi. Ancheta declanșată de DNA și controlul judiciar, cu interdicția de a mai profesa în spitalul de stat, pentru o perioadă de 60 de zile, l-a făcut pe fostul ministru al Sănătății să ia o măsură radicală.
Acesta a postat un mesaj către prieteni și pacienții săi, prin care i-a anunțat că, din decembrie, va avea un cabinet privat în Huși, cel mai probabil, pentru a-și continua activitatea de chirurg, de medic în slujba pacienților.
”Dragi prieteni,
Stimați pacienți,
Nu cred că am fost sau sunt un pericol public, astfel încât să nu-mi pot face meseria, iar cei mai afectați sunteți voi, pacienții mei.
Eu am ales, după perioada în care am fost ministru al sănătății, să mă întorc la Huși! „Ce bine că v-ați întors acasă”, sunt cuvintele voastre, atunci când am revenit acasă.
Așa cum știți, județul Vaslui nu are o clinică medicală privată chirurgicală în care sa pot opera în acest moment, iar dacă nu voi reuși să mă întorc la spital voi încerca să-mi deschid un cabinet privat. Pentru că problemele de sănătate nu întreabă când să apară, nu țin cont de statut și nu suportă amânare.
Faptul că nu pot sta departe de voi și de problemele voastre medicale m-a determinat să demarez procesul de deschidere a unui cabinet de consultații, începând cu luna decembrie.
Nu este ușor, nu îmi este ușor, însă în domeniul medical nu există improvizații. Profesionalismul și seriozitatea sunt esențiale și mă ghidează în fiecare zi, de aceea îmi voi continua cu dedicare misiunea în domeniul medical.
Sunt profund recunoscător pentru încrederea fiecăruia dintre voi. Gândurile bune și aprecierile voastre mă ajută să merg mai departe.
Mulțumesc pentru sprijinul vostru continuu!”, a postat dr. Tătaru.