Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut doi bărbați cu cetățenie Republica Moldova, căutați de autorităţile din Germania și cercetați pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei, pe teritoriul acestui stat.
Pe 8 ianuarie, aproape de miezul nopții, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasageri în același mijloc de transport, doi bărbați cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani, respectiv 32 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbaților figura câte o alertă de punere în aplicare a unor mandate de arestare şi predare sau extrădare emise de autorităţile din Germania, din data de 7 ianuarie a.c., aceștia fiind cercetați pentru săvârşirea de infracţiuni contra persoanei (lipsire de libertate), pe teritoriul acestui stat.
Cetățenii moldoveni au fost predați unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.