Peste 9.200 de apartamente au fost vândute în cursul anului 2024 în județul Iași, cu 38% mai multe față de anul 2023, conform datelor prelucrate de APIX.ro. Toate tipurile de tranzacții au înregistrat creșteri anul trecut, cu excepția vânzărilor de terenuri extravilane. La locuințe, Iașul a înregistrat cea mai mare creștere în vânzări de la nivel național.
Un număr de 27.709 de tranzacții au fost făcute în 2024 la Iași, arată datele Autorității naționale de cadastru. Dintre acestea, 9.235 sunt apartamente, 9.753 sunt terenuri intravilane fără construcții, 6.530 sunt terenuri cu construcții, iar 2.191 sunt terenuri extravilane (agricole sau neagricole).
Creșterile față de anul 2023 sunt următoarele:
- 12% la totalul tranzacțiilor imobiliare
- 38,5% la apartamente
- 0,03% la terenuri intravilane fără construcții
- 11% la terenuri intravilane cu construcții
- scădere de 3% la terenuri extravilane neagricole
- scădere de 12,5% la terenuri extravilane agricole
Statisticile pe anul trecut arată astfel că 2024 a fost un an bun pentru tranzacții imobiliare, cel puțin la nivelul județului Iași. La nivel național, creșterea a fost de 6,6% la vânzarea de locuințe. Într-un top al zonelor, cele mai multe locuințe au fost vândute în București – Ilfov, Timișoara, Iași, Cluj, Constanța și Brașov. Însă, ca procent de creștere față de 2023, Iașul se află pe primul loc.