Incendiu izbucnit la o casă de locuit, din localitatea Bogata, comuna Baia. La fata locului intervin pompierii militari și lucrătorii SVSU Baia cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD.
Flăcările se manifestă în interiorul imobilului, cu pericol de propagare la întreaga construcție, dar și la anexele gospodărești.
Pe timpul intervenției, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical unui bărbat, posibil intoxicat cu fum. Acesta a fost preluat și transportat la Centrul de primiri urgențe Fălticeni, pentru investigații suplimentare.