Interactive Toolbox pe scena cinematografului Astra și în cadrul Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov - Stiri pozitive

Interactive Toolbox pe scena cinematografului Astra și în cadrul Centrului Multicultural al Universității Transilvania d
📅 2023-12-02

Asociația 4 Culture prezintă în perioada 16-21 octombrie 2023, proiectul Interactive Toolbox, un format interdisciplinar de performance și dans contemporan, ateliere și proiecții coregrafice, pe scena cinematografului Astra și în cadrul Centrului Multicultural al Universității Transilvania din Brașov.

Interactiv Toolbox propune publicului brașovean instrumente și abordări artistice prin care se urmărește redefinirea conexiunii dintre artiști și public, dezvoltarea audienței locale pentru artele performative contemporane.

Program evenimente:

Interactive Toolbox16, 17 octombrie, 19:00 – Cinematograful ASTRA

Digital Heaven, performance & dans, multimedia

Cristina Bodnărescu (concept, vizual, programare), Anamaria Guguian (coregrafie) și Oana Băluță (performance) sunet și muzică de Ethics of Joy (Cristina Bodnărescu și George Urse).

Spectacolul aduce în prim-plan legătura dintre corpul uman și reprezentarea sa în mediul digital, subliniind dispariția granițelor dintre fizic și simulacru. Artista și dublul său digital explorează noile forme de comunicare și expresie apărute la convergența celor două spații. Corpul uman suferă augmentări și transformări fizice, vizibilizate prin proiecțiile mapate pe corp, iar dublul digital, ca o formă de inteligență artificială, învață și se dezvoltă pe baza modelului său analog, până când reușește să capete propria conștiință. Prin intermediul dansului și tehnologiei, spectacolul explorează posibilitățile, provocările și perspectivele oferite de tehnologia digitală în ceea ce privește evoluția și transformarea corpului uman într-o eră în care frontierele dintre real și virtual se estompează.

18 octombrie, 19:00 – Cinematograful ASTRA

ABIS (proiecție urmată de Q&A)

Matei Bejenaru (Artist), Andreea Căpitănescu (producător)

Filmul ABIS explorează personalitatea carismatică a lui Irinel Liciu, prim-solistă a baletului Operei Române din Bucuresti în anii ’50-’60. Filmat pe peliculă și folosind materiale din Arhiva Națională de Filme, Agenția de presă Agerpress și arhiva Revistei Secolul 21, ABIS este un eseu despre condiția artistului și raporturile acestuia cu arta și viața sa în perioada comunistă, încercând totodată, prin interviuri cu cei care au cunoscut-o pe Irinel Liciu, să analizeze personalitatea sa enigmatică.

Personalitate aparte, iubită de public și apreciată de unii lideri comuniști români, Irinel Liciu a dus o existență discretă după încetarea activității artistice, rareori având apariții publice. Timp de mai bine de patru decenii a fost soția poetului Ștefan Augustin Doinaș. În luna mai 2002, s-a sinucis în apartamentul său la câteva ore după moartea soțului ei. În epocă, evenimentul a fost consemnat în presă, accentuându-se în special senzaționalul dramei.

Produs de Asociația 4Culture, filmul ABIS a avut premiera în România la WASP Working Art Space and Production (București), în septembrie 2019, fiind ulterior prezentat în cadrul Festivalului Europalia România, la BOZAR Bruxelles, în decembrie 2019 – ianuarie 2020, în cadrul eXplore festival 2020, la Muzeul Național al Literaturii Române în București, la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, în 2022.

Interactive Toolbox19 octombrie, 19:00 – Cinematograful ASTRA

You Who Never Arrived(proiecție urmată de Q&A)

Judith State, Marius Olteanu, Luchian Ciobanu – un film bazat pe „Scrisori către un tânăr poet” de Rainer Maria Rilke

Majoritatea experiențelor sunt de nespus; se întâmplă într-un spațiu în care niciun cuvânt nu a intrat vreodată. Și totuși, există cuvinte care leagă oamenii de-a lungul timpului și le modelează viața pentru a avea o legătură inextricabilă. Călătoria a trei bărbați, parțial dans în necunoscut, parțial căutarea sensului.

“YOU WHO NEVER ARRIVED este mai mult decât o declarație de umanitate, mai mult decât o pledoarie pentru poezie, pentru latura noastră cea mai sensibilă, cea mai intimă. A vorbi despre cum ne este în dragoste, a vorbi despre nevoia de a nu fi singuri acum, când pandemia ne-a restricționat foarte mult relațiile, din toate punctele de vedere. Să vorbești despre atingeri și îmbrățișări în vremuri ca acestea, când am ajuns să ne salutăm formal, prin atingeri de coate, ce îndrăzneală!” (Nona Rapotan, Bookhub, 2021)

„Olteanu pătrunde în pădure ca într-un spațiu performativ, folosindu-se de valoarea sa meditativă de mediu al reconectării cu natura, sinele, cu corpul propriu. În acest mod, natura umană intră în simbioză cu texturile copacilor, unde valoarea poetică a imaginii potențează (ne)liniștile lăuntrice ale personajelor. Imaginea nu ilustrează doar textul umanist din off, ci uneori doar creează contextul exprimării sale, concentrându-se astfel pe experiența audio-vizuală. Ca în orice pădure pustiită, sonoritatea cuvântului apasă mai tare și provoacă un zumzet, atât în exterior, cât și în corp.” (Daria Barbu)

20 octombrie, 19:00 – Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov

Intimate Choreographies – Sound Toolbox

Artiste: Elena Vlădăreanu, Judith State, Flavia Giurgiu

Concept și direcție artistică: Andreea Căpitănescu

Intimate Choreographies pornește de la ideea că spațiul de supraveghere poate genera, de fapt, o intimitate emoțională profundă, care odată transpusă în cadrul instalației, subminează structura de putere detașată și neuniformă a tehnologiei. Artiștii reprezentației, Judith State, Flavia Giurgiu și Elena Vlădăreanu, vor ghida participanții către acțiuni coregrafice comune, integrând totodată momente de reflecție individuală experimentate simultan, prin fragmente poetice redactate și recitate de echipa artistică, alături de un poem al artistului Anton Ovchinnikov – tradus de Raluca Rădulescu.

Construcția coregrafică și dramaturgică presupune un sistem audio individual (căști) la care o să aibă acces fiecare participant. Scopul acestei intervenții performative este de a explora intimitatea într-un spațiu public, de a ne conecta la noi înșine, cât și la ceilalți, indiferent că mediul citadin ne deviază de la conexiuni profunde și reale.

Interactive Toolbox21 octombrie, 19:00 – Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov

Performance Situation Room (interactive multimedia dance performance)

Performer: Flavia Giurgiu

Concept: Mara Nedelcu, visual artist: Mălina Moncea

Când din rutina noastră dispar pe rând spațiul social comun, spațiul profesional public, spațiul cultural viu, reunindu-se într-un spațiu privat unic, ce se întâmplă cu percepția noastră asupra timpului și mediului înconjurător? Conceptul artistic imaginează o nouă posibilă rutină zilnică în care sunt chestionate diferite niveluri ale realității și imaginii în relație cu timpul.

La convergența dintre artă și tehnologie, spațiul performativ își dezvoltă noi dimensiuni virtuale accesibile publicului larg prin intermediul unei aplicații web interactive. Performerul și publicul împart același spațiu virtual, explorând noi versiuni de existență temporală.

Program workshop-uri la Centrul Multicultural al Universității Transilvania, Brașov și Liceul de Arte Plastice Hans Mattis-Teutsch

17, 18 octombrie – Alex Mirutziu

19 octombrie – Judith State

20, 21 octombrie – Cristina Bodnărescu și Oana Băluță

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pozitive

ANUNȚ PUBLIC SC TRANSAVIA SA

„SC TRANSAVIA SA” cu sediul în localitatea Sântimbru, str. Blajului, nr. 244D, județ Alba, aduce la cunoștiința celor interesați, organizarea dezbaterii publice privind solicitarea de emitere a autorizației integrate de … Read More The post ANUNȚ PUBLIC SC TRANSAVIA SA appeared first on Sti...

Juniorii brașoveni domină șahul național la Campionatul de la Sebeș

O nouă pagină de inspirație a fost scrisă în istoria șahului românesc, cu ocazia Campionatelor Naționale de Șah pe Echipe pentru Juniori, desfășurate la Sebeș în perioada 27 octombrie – … Read More The post Juniorii brașoveni domină șahul național la Campionatul de la Sebeș appeared f...

Brașovenii lui sensei Nicu Dascălu au dominat Campionatul Mondial de Ashihara Karate 2023 din Japonia

Echipa de karate din Brașov, sub îndrumarea dedicată a sensei Nicu Dascălu, a dominat Campionatul Mondial de Ashihara Karate 2023, desfășurat în Japonia. Cu o serie de performanțe excepționale, sportivii … Read More The post Brașovenii lui sensei Nicu Dascălu au dominat Campionatul Mondial ...

Brașoveanul Nicu Dascălu cucerește titlul de campion mondial la Ashihara Karate în 2023, în Japonia

Nicu Dascălu, un talentat karateka născut în Brașov, a cucerit titlul de Campion Mondial la Ashihara Karate în 2023, în Japonia, în cadrul unei competiții de prestigiu desfășurate în țara … Read More The post Brașoveanul Nicu Dascălu cucerește titlul de campion mondial la Ashihara Karate în...

Festivalul TheatrEscape va avea loc în Brașov pe scena cinematografului Astra

Festivalul TheatrEscape va avea loc la Brașov în perioada 1- 4 noiembrie. Patru spectacole de teatru în regia lui Bobi Pricop, Radu Apostol și Alex Mihăescu, sesiuni de Q&A și … Read More The post Festivalul TheatrEscape va avea loc în Brașov pe scena cinematografului Astra appeared fir...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..