Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom publică rezultatele celui mai mare proiect de educație timpurie - Stiri pozitive

Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom publică rezultatele celui mai mare proiect de educație timpurie - S
📅 2025-01-02

Raport de Impact  “Start în educație”Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom publică rezultatele celui mai mare proiect de educație timpurie

București, 1 octombrie. 9 din 10 părinți consideră că produsele din pachetul educațional  „Ghiozdănel cu viitor” au contribuit la dezvoltarea copiilor preșcolari, îmbunătățindu-le capacitățile cognitive și fizice. În plus, 9 din 10 educatori raportează dezvoltarea abilităților și îmbunătățirea cunoștințelor preșcolarilor datorită „ABC Grădi” – kit-ul educațional dedicat grădinițelor. Totodată, datorită sesiunilor ,,Școala părinților”, 8 din 10 părinți au o relație mai bună cu copiii lor, iar 97% dintre educatori se consideră pregătiți să vorbească cu părinții preșcolarilor, după ce au urmat cursul de formare „Bune practici în educația parentală”.

Rezultatele fac parte din Raportul de Impact (link) al proiectului „Start în educație” în anul școlar 2023-2024 – cel mai amplu program de educație timpurie din România, implementat de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom în peste 2.000 de comunități vulnerabile din 41 de județe. Raportul de Impact complet poate fi accesat aici, iar sinteza infografiată aici. Cercetarea a fost realizată în colaborare cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. 

“Nu le venea să creadă că este chiar al lor și că pot să îl ia acasă, că toate produsele din Ghiozdănel sunt ale lor.”(educator) – 120.000 de copii preșcolari au primit câte un ,,Ghiozdănel cu viitor” –  un pachet adaptat vârstei ce conține materiale educaționale și de joacă.

„Ghiozdănel cu viitor” le-a deschis părinților curiozitatea de a desfășura activități educative împreună cu copiii:

„Ghiozdănel cu viitor” le-a deschis părinților curiozitatea de a desfășura activități educative împreună cu copiii: 94% dintre părinți au citit copilului cartea inclusă în ghiozdănel, iar 88% remarcă că produsele din acesta au contribuit la dezvoltarea copiilor. Astfel, 62% dintre copii recunosc mai bine literele, 55% reușesc să facă adunări/ scăderi și 92% se joacă mai mult în aer liber. Intervenția vine în contextul în care 7 din 10 părinți afirmă că nu și-ar fi permis să cumpere în totalitate produse similare cu cele din pachetul educațional furnizat prin programul Start în educație.

“Le place să se joace cu literele, le așază, le recunosc. Unii deja își scriu numele.”(educator) – 1.500 de grădinițe au fost dotate cu câte un kit educațional ,,ABC Grădi”

47% dintre educatori spun că nu au suficiente resurse pentru a desfășura activități de calitate

47% dintre educatori spun că nu au suficiente resurse pentru a desfășura activități de calitate, iar 66% dintre aceștia trebuie să cumpere din fonduri proprii materiale necesare pentru copii.

În acest context, kit-ul educațional „ABC Grădi” a adus rezultate vizibile: 9 din 10 dintre educatori raportând schimbări semnificative în rândul preșcolarilor: dezvoltarea abilităților sociale și organizatorice; îmbunătățirea abilităților de orientare în spațiu și recunoaștere a direcției  (stânga/ dreapta); dezvoltarea continuă a creativității și imaginației; îmbunătățirea cunoștințelor, inclusiv de recunoaștere a literelor.

95% dintre reprezentanții grădinițelor consideră că o mai bună dotare cu materiale educaționale poate influența rata de frecventare a grădiniței și crește gradul de atractivitate al actului educațional.

„O abordare mai caldă, primitoare și empatică are șanse de reușită mai mare. Am aplicat cele învățate la curs și am observat că părinții răspund altfel.”(educator) – 3.500 de educatori au fost formați prin cursul ,,Bune practici în educația parentală”

Lipsa unei formări adecvate în educația parentală – doar 9% dintre cadrele didactice au mai participat în trecut la un astfel de program – a stat la baza introducerii cursului „Bune practici în educația parentală”. În urma absolvirii acestui curs, 93% dintre educatori consideră importante subiectele parcurse în cadrul programului de formare, 92% apreciază că relația cu părinții preșcolarilor va fi mai bună ca urmare a cunoștințelor dobândite la curs și 97% declară că au dobândit competențele pentru a organiza activități de tip “Școala părinților”.

7.000 de părinți au beneficiat de sesiuni de educație parentală

Astfel, ca urmare a acestor cursuri, 7.000 de părinți au beneficiat de sesiuni de educație parentală organizate de educatorii participanți la curs, utilizând curricula “Școala părinților” dezvoltată în cadrul programului.

“Am învățat să comunic cu el. Acum comunicăm foarte mult, suntem tot timpul împreună, și îl ascult, îmi povestește.”(părinte) – 24.000 de părinți au participat la „Școala părinților” și au primit Ghidul Părinților. 

95% dintre părinți apreciază că sesiunile de educație timpurie desfășurate au conținut informații foarte utile pentru îmbunătățirea competențelor parentale. De altfel, 8 din 10 părinți afirmă că au o relație mai bună cu copiii datorită sesiunilor din ,,Școala părinților”. Mai mult, 99% dintre părinții participanți declară că vor prelua informațiile legate de exemplele de activități și jocuri cu copiii și că vor aplica informațiile legate de dezvoltarea mintală și emoțională a copilului.

Trei sferturi dintre părinți nu au mai participat până în prezent la un curs de educație parentală.

Ne bucurăm să constatăm că 95% dintre părinți au evaluat pozitiv informațiile primite în cadrul sesiunilor de educație parentală, iar 82% consideră că relația cu copiii lor s-a îmbunătățit. Aceste date evidențiază importanța formării părinților și a implicării active în educația timpurie. Programul ‘Start în educație’ nu este doar o inițiativă de sprijin, ci o promisiune că fiecare copil merită șanse egale de dezvoltare. Parteneriatul cu Fundația OMV Petrom a adus schimbări semnificative în viețile copiilor, părinților și cadrelor didactice. Continuăm să ne angajăm pentru a asigura o educație de calitate și un sprijin durabil, pentru ca fiecare copil să aibă un start bun în viață.” — Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

“Rezultatele deosebit de bune ale studiului de impact dovedesc că intervenția combinată pe cei patru piloni ai programului: materiale educaționale pentru preșcolari -“Ghiozdănel cu viitor”, educația parentală –“Școala părinților”, formarea educatorilor – cursul “Bune pratici în educația parentală” și dotarea grădinițelor – “ABC Grădi”, este cea mai potrivită pentru îmbunătățirea educației timpurii în comunitățile vulnerabile și va crește astfel șansele copiilor să se integreze și să performeze mai bine ca școlari.” – Amalia Fodor, director Fundația OMV Petrom.

Despre cercetare

Studiul are la bază o abordare mixtă ce combină metodele cantitative (ancheta pe bază de chestionar), cu cele calitative (focus grupuri, interviuri individuale). Eșantioanele au fost extrase doar din cadrul grupurilor de beneficiari ai anului doi de implementare a proiectului (an școlar 2023-2024): ABC Grădi (1.500 de chestionare colectate de la grădinițe beneficiare), Ghiozdănel cu viitor (eșantion final 1.130 de părinți, cu o marjă de eroare de 3 puncte procentuale), Școala părinților (eșantion final 975 de părinți, cu o marja de eroare de 3 puncte procentuale), Bune practici în educația parentală (eșantion final 1.500 de educatori).

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen. World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 3000 de comunități din 41 județe.

Despre Fundaţia OMV Petrom

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate. Mai multe detalii despre activitatea Fundaţiei OMV Petrom puteți găsi pe www.fundatiaomvpetrom.ro.

Anexa – Acțiunile principale ale proiectului “Start în educație”

Ghiozdănel cu viitor

Copiii din comunităţile vulnerabile selectate în program primesc un “Ghiozdănel cu viitor” – un pachet cu resurse educaționale realizat cu ajutorul experților în educație.  “Ghiozdănel cu viitor” îi ajută pe copii să învețe, să-și exprime talentele și să înțeleagă lumea, pentru a fi mai bine pregătiți de intrarea la școală. Produsele din ghiozdan răspund nevoilor de dezvoltare ale copiilor preșcolari: rechizite, carte și caiet de lucru, materiale educative STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică), jocuri pentru dezvoltarea motricității și produse de igienă personală.

Școala părinților – ateliere de educație parentală

Părinții de copii preșcolari participă la programul “Școala părinților” – ateliere de educație parentală unde primesc suport și îndrumări valoroase de la experți. De mare ajutor părinților sunt tutorialele „Start în educație” și ”Ghidul Părinților” care încurajează și sprijină părinții să devină primii educatori ai copiilor lor. Părinții vor afla cum să își ghideze copilul către o cale de învățare și descoperire, oferindu-i șansa de a crește cu încredere în sine și de a-și atinge potențialul maxim. 

Cursul de formare “Bune practici în educația parentală”

Curriculum dedicat pentru pregătirea cadrelor didactice include atât tematici de educație parentală, cât și metode aplicate de învățare interactivă și prin joc. În plus, educatorii absolvenți ai cursului primesc și câte un pachet de materiale suport în activitatea didactică și de relaționare cu părinții și copiii: jocuri și planșe educaționale, joc dezvoltare socio-emoțională, Ghidul pentru părinți. Începând cu anul școlar 2024-2025, cursul este acreditat de Ministerul Educației ca Program Național Complementar. Tutorialele „Start în educație” pentru educatori îi încurajează pe aceștia să sprijine părinții în procesul de dezvoltare a copiilor.

ABC Grădi

Kit-ul “ABC Grădi” include produse didactice de dezvoltare psiho-motrică şi de dezvoltare a abilităţilor cognitive. Cu ajutorul acestora, educatorii pot organiza jocuri și activităţi cu copiii în grădiniță. Jocurile îi sprijină pe copii să îşi dezvolte abilităţi şi deprinderi precum: orientarea spaţială, motricitatea grosieră, echilibrul static şi dinamic, înţelegerea regulilor sociale, concentrarea şi direcţionarea atenţiei.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pozitive

Arena Ursilor 2024: idei inovatoare și startup-uri premiate la Brașov

“Ursii” au revenit la Brasov! Sub forma de jurati la Arena Ursilor – preaccelerare afaceri, un program national organizat de catre ProAfaceri Romania cu scopul de a dinamiza startup-urile din … Read More The post Arena Ursilor 2024: idei inovatoare și startup-uri premiate la Brașov appeared...

Remember No Problem – Winter Edition: atmosfera magică a discotecilor din anii 2000 revine în Poiana Brașov

Poiana Brașov devine destinația perfectă pentru o seară plină de nostalgie și distracție! Pe 28 decembrie, la Hotel Aurelius, etajul 1, are loc unul dintre cele mai așteptate evenimente ale … Read More The post Remember No Problem – Winter Edition: atmosfera magică a discotecilor din anii 2...

Motors Management își extinde prezența în Brașov cu un nou showroom Toyota în Coresi

Brașov, 4 decembrie 2024 – Motors Management, dealerul local Toyota, anunță deschiderea celui de-al doilea showroom în Brașov, situat în incinta Mall Coresi. Această extindere marchează un pas important în … Read More The post Motors Management își extinde prezența în Brașov cu un nou showr...

Advent Calendar Festival la AFI Brașov

Fiecare zi din perioada 1 – 24 decembrie la la AFI Brașov devine un eveniment și te pregătește pentru cea mai frumoasă perioadă din an. Fiecare număr din Advent Calendar … Read More The post Advent Calendar Festival la AFI Brașov appeared first on Stiri pozitive.

Arena Urșilor Brașov 2024: locul unde ideile devin afaceri de succes

Ai un start-up? sau o idee de afaceri validă? sau poate ai un model de produs MVP – Minimum Viable Product? Cauți investitori pentru afacerea ta? Ești investitor sau business … Read More The post Arena Urșilor Brașov 2024: locul unde ideile devin afaceri de succes appeared first on St...

COMUNICAT DE PRESĂ – lansare proiect „KeepUP – Suntem cheia viitorului tau”

TRANSILVANIA COMPANY SRL Brasov, în parteneriat cu BIOANALYSIS SRL Timisoara, a lansat proiectul „KeepUP – Suntem cheia viitorului tau!” – COD MYSMIS 316987, proiect finantat prin Programul Educație și Ocupare … Read More The post COMUNICAT DE PRESĂ – lansare proiect „KeepUP ...

COMUNICAT DE PRESĂ – LANSARE PROIECT “FPC 4.0 pentru a ține pasul în Regiunile Centru și Vest”

TRANSILVANIA COMPANY SRL Brasov, in parteneriat cu BIOANALYSIS SRL Timisoara, a lansat proiectul „FPC 4.0 pentru a tine pasul in Regiunile Centru si Vest” – COD MYSMIS 318030, proiect finantat … Read More The post COMUNICAT DE PRESĂ – LANSARE PROIECT “FPC 4.0 pentru a ține pasul...

COMUNICAT PRESĂ ANUNȚ LANSARE PROIECT „Dezvoltarea antreprenoriatului social în Regiunea Centru”

FIRST JOB SCHOOL SRL, în parteneriat cu ASOCIAȚIA PENTRU TINERET FIDELITAS și ASOCIAȚIA GRUP DE ACȚIUNE LOCALĂ CODLEA implementează, în perioada 01 octombrie 2024 – 31 martie 2027, proiectul Dezvoltarea … Read More The post COMUNICAT PRESĂ ANUNȚ LANSARE PROIECT „Dezvoltarea antrepreno...

Ce este crioterapia și cum funcționează?

Crioterapia este o metodă terapeutică ce presupune utilizarea temperaturilor extrem de scăzute pentru a trata diverse afecțiuni, pentru a reduce durerea și pentru a stimula regenerarea țesuturilor. Aceasta a devenit … Read More The post Ce este crioterapia și cum funcționează? appeared firs...

500.000 de lei pentru proiecte de reziliență climatică prin Platforma de mediu pentru București, în parteneriat cu Orange Romania

Platforma de mediu pentru București, programul strategic dezvoltat de Fundația Comunitară București, deschide un nou domeniu de finanțare – reziliența climatică, în parteneriat cu Orange Romania. 500.000 de lei sunt … Read More The post 500.000 de lei pentru proiecte de reziliență cli...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.