Descoperire arheologică uimitoare. Istoricii au confirmat o poveste biblică despre unul dintre strămoșii lui Iisus Hristos

Descoperire arheologică uimitoare. Istoricii au confirmat o poveste biblică despre unul dintre strămoșii lui Iisus Hrist
📅 2025-04-17

O poveste biblică despre strămoșul lui Iisus, Iosia, „ultimul rege bun al lui Iuda”, ar putea fi adevărată, potrivit unui studiu recent, notează The Telegraph.

Existența sa nu era susținută de dovezi arheologice sau izvoare istorice până de curând, domnia sa fiind menționată numai în Cartea a patra a Regilor. Cu toate acestea, cei mai mulți istorici acceptau faptul că Iosia a fost un personaj istoric adevărat.

Arheologii au făcut săpături în Tel Megiddo, un oraș antic care apare și în Apocalipsa după Ioan, situat în nordul Israelului de astăzi, și despre care se crede că este locul unde strămoșul lui Iisus, regele Iosia, a fost ucis de faraonul egiptean Necho al II-lea, conform Bibliei.

Acum, săpăturile arată că a existat o prezență egipteană la locul respectiv în timpul lui Iosia, aceasta fiind prima dovadă arheologică care susține povestea biblică.

Assaf Kleiman de la Universitatea Ben Gurion din Beersheba, Israel, coautor al unui studiu despre descoperiri, a declarat că descoperirile au fost o „mare surpriză” pentru arheologi.

„Săpăturile noastre recente din apropierea zonei administrative din Megiddo au dezvăluit rămășițele unei structuri mari datate la sfârșitul secolului al VII-lea î.Hr. În interiorul acestei clădiri, am găsit cantități mari de vase de ceramică brută și temperată cu paie importate din Egipt, precum și câteva vase din Grecia de Est”, explică Assaf Kleiman.

Povestea regelui biblic Isaia

Iosia este descris în Biblie ca un reformator religios care a pus capăt închinării la orice alt dumnezeu în afară de Yahweh (n.r. numele ebraic pentru Dumnezeu). De asemenea, este menționat ca strămoș al lui Iisus în Evanghelia după Matei. Însă Vechiul Testament oferă relatări multiple despre moartea sa.

„Biblia relatează moartea lui Iosia la Megiddo în două locuri. El este ucis de Necho în timpul unei întâlniri la Megiddo în Cartea Regilor și ucis într-o luptă cu egiptenii în Cartea Cronicilor. Pe acest fundal, noile dovezi privind o garnizoană egipteană, posibil cu mercenari greci, la Megiddo la sfârșitul secolului al VII-lea î.Hr. pot oferi contextul evenimentului. În plus, în două locuri din operele profetice, Ezechiel și Ieremia, Biblia sugerează că anatolienii din vest - lydienii - au fost implicați în uciderea lui Iosia”, explică Assaf Kleiman.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Iranul „nu este departe” de a avea bomba atomică, avertizează şeful AIEA

Iranul „nu este departe” de a avea bomba atomică, a avertizat directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, într-un interviu publicat miercuri de ziarul „Le Monde”.

China afirmă că va ignora „jocul numerelor tarifare” din SUA

China nu va acorda nicio atenţie dacă Statele Unite continuă să joace „jocul numerelor tarifare”, a declarat joi ministrul chinez de Externe, după ce Casa Albă a subliniat modul în care China se confruntă cu tarife de până la 245%.

Vladimir Putin îl laudă pe Elon Musk. Cu cine îl compară președintele Rusiei pe miliardarul american

Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia.

Armata israeliană a anunţat că a transformat 30% din teritoriul Fâşiei Gaza într-o zonă-tampon

Armata israeliană a anunţat miercuri că a transformat 30% din teritoriul palestinian din Fâşia Gaza într-o zonă-tampon, unde îşi continuă neîncetat ofensiva devastatoare şi mortală.

Cauza morții actriței americane Michelle Trachtenberg, din „Buffy the Vampire Slayer”, a fost dezvăluită

Michelle Trachtenberg, actriţă americană de televiziune, a murit ca urmare a complicaţiilor cauzate de diabet, potrivit biroului medicului legist din New York, scrie BBC.

Trei morţi şi cel puţin 28 de răniţi în atacuri ruseşti la Dnipro. „Ruşii au ucis un copil”

Trei persoane au murit şi alte cel puţin 28 au fost rănite, între care patru copii, în noaptea de miercuri spre joi la Dnipro, în estul Ucrainei, a anunţat Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă, conform AFP.

UE pregătește un nou val de extindere. Statele care au cele mai mari șanse să adere la blocul comunitar

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, afirmă că extinderea UE până în 2030 este o perspectivă realistă, inclusiv pentru Republica Moldova și Ucraina. Totuși, progresul depinde de angajamentul și reformele implementate de țările candidate.

Cum se vopsesc tradițional ouăle de Paște. Secretele gospodinelor din satele Moldovei

Sfecla roșie, foile de ceapă și urzicile sunt coloranți folosiți tradițional de gospodinele din satele Moldovei, pentru vopsirea ouălor de Paște. Procedura nu e complicată, dar cere timp și răbdare.

Statul din SUA care va contesta în instanţă tarifele vamale impuse de Donald Trump

California va contesta în instanţă tarifele vamale impuse de Donald Trump, a anunţat miercuri guvernatorul statului american, Gavin Newsom, relatează AFP.

Un bărbat a pierdut 415.000 de euro la păcănele iar o instanță i-a obligat pe patroni să îl despăgubească. Ce a urmat

Decizie controversată a judecătorilor italieni. Ei au decis că patronii unei săli de păcănele nu sunt responsabili pentru pierderile dependenților de jocuri de noroc.

Good News

Only good and positive news.