Motivul pentru care unul dintre cele mai mari spitale din România nu mai face internări începând de marți, 10 decembrie, este că se aşteaptă emiterea unui autorizaţii de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti care să cuprinsă şi secţiile respective. Documentul ar putea fi emis la finalul acestei săptămâni.
Spitalul Clinic Colentina anunţă că, începând de marţi, 10 decembrie 2024, temporar nu se vor mai face internări în cadrul mai multor secţii.
Este vorba despre:
Secţia Neurochirurgie;
Secţia Hematologie I;
Secţia Clinică Ortopedie I;
Secţia Clinică Ortopedie II;
Compartiment ORL;
Compartiment chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă.
”Decizia s-a impus ca urmare a faptului că Spitalul Clinic Colentina aşteaptă în prezent eliberarea unei noi autorizaţii de funcţionare din partea Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSP-MB), care să includă şi secţiile şi compartimentele sus-menţionate.
Conducerea spitalului este în contact permanent cu reprezentanţii DSP-MB, şi există toate premisele pentru obţinerea autorizaţiei sanitare de funcţionare la finalul acestei săptămâni şi reluarea activităţii normale, inclusiv a internărilor, la începutul săptămânii viitoare”, au transmis, luni seară, reprezentanţii unităţii medicale.
Potrivit sursei citate, pacienţii internaţi în prezent vor fi trataţi în continuare, urmând a fi externaţi treptat, pe măsură ce afecţiunile medicale pentru care sunt trataţi se vor vindeca sau ameliora.
”Pacienţii programaţi şi care temporar nu vor putea beneficia de internare vor fi reprogramaţi în cel mai scurt timp, după obţinerea Autorizaţiei Sanitare de Funcţionare. Ne cerem scuze pentru orice dificultăţi create pacienţilor şi îi asigurăm că depunem toate eforturile pentru ca această perioadă să fie cât mai scurtă, prioritatea noastră fiind întotdeauna sănătatea şi siguranţa celor pe care îi tratăm”, a mai transmis unitatea medicală.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii afirmă că au fost informaţi despre situaţie abia luni, după ora 16.00.
”Ministerul Sănătăţii a fost notificat de Spitalul Clinic Colentina astăzi, după ora 16:00, iar MS a solicitat informaţii Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, urmând ca acestea să fie furnizate în cursul zilei de mâine”, au transmis reprezentanţii ministerului.