"Ruşii încearcă să prelungească mentalitatea post-Ialta, când o mâna de persoane în jurul unei mese au împărţit lumea", a declarat ministrul ucrainean, referindu-se la acordul semnat la Ialta în februarie 1945 între Roosevelt, Stalin şi Churchill pentru a pregăti perioada de după cel De-al Doilea Război Mondial.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina nu va accepta să îi fie decisă soarta în lipsă printr-un acord între Moscova şi Washington şi a cerut ca Europa să primească un loc la masa negocierilor pentru încheierea războiului provocat de invazia rusă, după ce preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, au anunţat miercuri în urma unei discuţii telefonice iniţierea acestor negocieri, notează Reuters şi AFP.
Zelenski a descris drept "neplăcut" faptul că Trump a ales să vorbească cu Putin înaintea lui, dar a susţinut că nu crede că această alegere a preşedintelui american ilustrează priorităţile SUA.
"Important acum este ca lucrurile să nu meargă conform planului lui Putin, în care el vrea să facă totul în aşa fel încât să desfăşoare negocieri bilaterale" cu SUA, a mai spus Zelenski, într-o declaraţie acordată presei la o centrală nucleară ucraineană unde s-a oprit în drum spre Conferinţa de Securitate de la München.