Țara în care nu se mai vând mașini pe benzină și motorină. Toată lumea cumpără electrice

Țara în care nu se mai vând mașini pe benzină și motorină. Toată lumea cumpără electrice
📅 2025-01-02

Ultimele date plasează această ţară foarte aproape de atingerea obiectivului conform căruia în 2025 vor fi vândute numai automobile electrice, transmite Reuters.

Automobilele complet electrice au reprezentat 88,9% dintre autoturismele noi înmatriculate în 2024, în creştere faţă de 82,4% în 2023, a informat Autoritatea Rutieră din Norvegia (OFV). Cele mai vândute mărci de automobile electrice au fost: Tesla, Volkswagen şi Toyota.

"Norvegia va fi prima ţară din lume care va elimina, practic, automobilele cu motoare pe benzină şi motorină de pe piaţa automobilelor noi", a declarat Christina Bu, preşedintele Asociaţiei utilizatorilor de automobile electrice din Norvegia.

Mare producător de petrol şi gaze, Norvegia penalizează deţinătorii de automobile cu motoare pe benzină şi motorină cu taxe mari, în timp ce scuteşte automobilele electrice de la plata taxelor pe import şi a TVA în ideea de a le face mai atractive, chiar dacă în 2023 au fost introduse anumite taxe.

Experţii susţin că politicile autorităţilor norvegiene au funcţionat, pentru că au fost consistente în timp, fiind menţinute de guverne de diferite orientări politice. "Foarte frecvent vedem că în alte ţări cineva introduce scutiri de taxe şi stimulente fiscale pentru ca ulterior să le elimine", a spus Christina Bu.

Un alt factor care a ajutat este acela că Norvegia nu are un organism de lobby pentru producătorii de automobile.

"Nu suntem o ţară unde se produc automobile, aşa că taxele ridicate pentru automobile au fost uşor de introdus în trecut", spune Ulf Tore Hekneby, directorul celui mai mare importator de automobile din Norvegia, Harald A. Moeller.

Existenţa stimulentelor, în locul interzicerii automobilelor pe benzină şi motorină, a fost de asemenea crucială, crede Christina Bu. "Asta i-ar fi făcut pe oameni furioşi. Oamenilor nu le place să li spună ce să facă", a menţionat Bu.

Uniunea Europeană a decis să interzică comercializarea de automobile noi care emit CO2 începând din 2035, dar ar putea permite vânzarea de automobile care funcţionează pe bază de combustibili sintetici.

Graţie politicilor norvegiene, anul trecut automobilele complet electrice au depăşit autoturismele cu motoare pe benzină pe drumurile din Norvegia. Acestea au reprezentat 28% din totalul autoturismelor care rulau în luna decembrie în Norvegia.

"Asta este o lecţie importantă: pune la punct un pachet amplu de stimulente şi fă-l predictibil pe termen lung", a declarat adjunctul ministrului norvegian al Transporturilor, Cecilie Knibe Kroglund.

Chiar dacă aproape toate automobilele nou înmatriculate în Norvegia sunt modele electrice, există în continuare cumpărători de automobile cu motoare pe combustie. "Principalii cumpărători de autoturisme cu motoare pe combustie din Norvegia sunt companiile de închiriere, pentru că mulţi turişti nu sunt familiarizaţi cu automobilele electrice", afirmă Ulf Tore Hekneby.

Norvegia şi-a fixat ca obiectiv să vândă numai vehicule cu emisii zero în 2025, cu zece ani mai devreme decât în Uniunea Europeană (UE).

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Amenzi usturătoare pentru patru turiști care au intrat cu ATV-urile în zone protejate din apropierea pârtiei Cavnic

Patru turişti din judeţul Sălaj au fost amendaţi, joi, de către jandarmii montani maramureşeni, după ce au intrat cu ATV-urile pe un fond cinegetic din apropierea pârtiei Cavnic.

Un băiețel de 8 ani a ajuns printre lei și elefanți după ce s-a rătăcit. Metoda prin care a reușit să supraviețuiască

Un băiat în vârstă de opt ani a fost găsit în viață după ce a supraviețuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat de lei și elefanți din Zimbabwe, potrivit unui parlamentar din această țară.

Tineri de 17 și 19 ani arestați pentru trafic de droguri. Cei doi ar fi avut peste 10 kilograme de substanțe periculoase

Un tânăr de 17 ani şi unul în vârstă de 19 ani au fost arestaţi preventiv printr-o decizie a magistraţilor clujeni, fiind cercetaţi pentru trafic de droguri.

Varietatea de Cola care reapare pe rafturi, după ce a fost retrasă acum 17 ani. Surprizele pregătite de gigantul sucurilor

Una dintre cele mai iubite mărci de băuturi carbogazoase din toate timpurile, Coca-Cola aduce din nou o varietate care nu mai fusese comercializată din 2007.

Rihanna, dezvăluire de senzație la început de an. Lucrul pe care nu l-a făcut deloc în 2024 | VIDEO

Cântăreaţa Rihanna a dezvăluit, într-o postare pe Instagram în care apare sărbătorind noul an, că s-a abţinut de la alcool în 2024.

O femeie dispărută, găsită de polițiști după 50 de ani de căutări. Detaliul care a dus la rezolvarea cazului ei

Unul dintre cele mai vechi cazuri de persoane dispărute din Marea Britanie a fost în sfârșit rezolvat - după mai bine de 50 de ani.

Euro, în cădere liberă pe fondul revenirii lui Trump la Casa Albă. A ajuns la nivelul din noiembrie 2022

Euro și lira sterlina au scăzut puternic în cotațiile față de dolar, pe fondul revenirii la Casa Albă a lui Donald Trump, care va avea loc pe 20 ianuarie, data prevăzută pentru investitura sa.

Unul dintre cei mai importanți oameni din Fâșia Gaza a fost ucis de forțele israeliene. Și adjunctul său a fost eliminat

Şeful poliţiei din Fâşia Gaza şi alţi câţiva oficiali ai Ministerului de Interne din enclava condusă de Hamas au fost ucişi joi de un atac aerian israelian în apropiere de Khan Younes, au anunţat autorităţile locale.

A murit John Capodice, actorul care a jucat în „Ace Ventura” și „General Hospital”

Actorul John Capodice, cunoscut pentru rolurile sale în pelicule precum Ace Ventura și Independence Day, a murit la vârsta de 83 de ani. De-a lungul carierei sale a jucat în 150 de filme și emisiuni.

Un bărbat care a vrut să-și impresioneze iubita a murit mâncat de lei, în cușcă. Ultimele sale cuvinte înainte să fie devorat

Un bărbat care vrut să-și impresioneze iubita intrând într-o cușcă alături de trei lei a sfârșit mâncat de viu de animalele sălbatice. Bărbatul era îngrijitor la zoo și a crezut că nu va păți nimic, însă, evident, s-a înșelat în mod tragic.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.