Rusia şi Ucraina au făcut cel mai mare schimb de prizonieri de război de până acum

Rusia şi Ucraina au făcut cel mai mare schimb de prizonieri de război de până acum
📅 2025-04-20

Ministerul rus al Apărării a declarat că 246 de militari ruşi s-au întors de pe teritoriul controlat de Kiev şi că, „într-un gest de bunăvoinţă”, 31 de prizonieri de război ucraineni răniţi au fost transferaţi în schimbul a 15 soldaţi ruşi răniţi care aveau nevoie de îngrijiri medicale urgente.

La rândul său, Zelenski a anunţat că 277 de luptători ucraineni s-au întors acasă din captivitatea rusă.

Ambele părţi au mulţumit Emiratelor Arabe Unite pentru medierea oferită.

Vladimir Putin declară un „armistiţiu de Paşte”

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o încetare temporară a focului în Ucraina, cu ocazia Paştelui, de sâmbătă, ora 18:00 (Moscova), până luni, 21 aprilie, ora 00:00, relatează Reuters, EFE şi AFP.

„Ghidată de considerente umanitare, partea rusă declară un armistițiu de Paște astăzi, de la ora 18:00 (15.00 GMT), până la miezul nopții între duminică și luni (duminică, ora 21:00 GMT). Dau ordin ca toate acțiunile militare să înceteze în această perioadă”, a declarat Putin la Kremlin, într-o întâlnire cu șeful de Stat Major, generalul Valerii Gherasimov, conform imaginilor transmise de televiziunea rusă.

„Presupunem că Ucraina ne va urma exemplul. În același timp, trupele noastre ar trebui să fie pregătite să respingă orice posibilă încălcare a armistițiului și provocare din partea inamicului, orice acțiuni agresive”, a adăugat Putin.

La scurt timp după acest anunț, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că unități antiaeriene ucrainene respingeau sâmbătă un atac cu drone și că aceasta arată adevărata atitudine a Moscovei față de sărbătoarea de Paște și de viețile oamenilor, a transmis Reuters.

Tot sâmbătă, Putin i-a spus lui Gherasimov că Rusia salută eforturile depuse de SUA, China și țările BRICS pentru găsirea unei rezolvări pașnice a conflictului.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Crimă de Paște. O tânără de doar 20 de ani, din Constanța, a murit înjunghiată de soț. „Conflict spontan”

O femeie în vârstă de 20 de ani a murit în ziua de Paşte după ce a fost înjunghiată de soţul ei, în vârstă de 32 ani, iar anchetatorii au precizat că totul s-a petrecut în urma unui conflict spontan.

Legenda iepurașului de Paște. Povestea sa datează de sute de ani

Legenda iepurașului de Paște este una dintre cele mai îndrăgite povești asociate cu această sărbătoare. Deși astăzi este un simbol vesel al copilăriei și al ouălor colorate, originea sa datează de sute de ani.

JD Vance, întâlnire tensionată cu Papa Francisc în Duminica Paștelui, după o dispută pe tema migrației. Varianta oficială

Vicepreședintele american JD Vance s-a întâlnit pentru scurt timp cu Papa Francisc în Duminica Paștelui, în condițiile în care Suveranul Pontif se recuperează după o pneumonie.

Cel mai frumos loc din România potrivit Tripadvisor. Transfăgărășanul este abia pe locul 9 în top

Cel mai frumos loc din România este Castelul Peleș, potrivit Tripadvisor. Castelul din secolul al XIX-lea este considerat a fi unul dintre cele mai frumoase din Europa.

O decizie de ultim moment îți poate salva viața. Cum a învins moartea operatorul unei telecabine

​Pe 17 aprilie, o tragedie a avut loc pe linia de telecabină Funivia del Monte Faito, în apropiere de Napoli, Italia.

Mesajul surprinzător al lui Zelenski, cu ocazia Paștelui. "Este credinţa unuia în celălalt". Religia președintelui ucrainean

Pacea va reveni în Ucraina, promite președintele Volodimir Zelenski în mesajul său de Paște. Ucraina nu își va pierde niciodată credința, spune el, vorbind despre Dumnezeu, deși nu este nici ortodox și nici catolic.

Bogații SUA își mută banii în Elveția de teama riscurilor economice din țara lor. „Este un plan de rezervă”

Un număr tot mai mare de americani înstăriţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia, în cadrul unei tendinţe de ”dezamericanizare” a portofoliilor, potrivit investitorilor şi instituţiilor bancare elveţiene, relatează CNBC.

Explozii în oraşul Doneţk, după declarația lui Putin de încetare a focului. Varianta presei ruse

După ce Vladimir Putin a declarat că va opri atacurile din Ucraina de Paște, presa rusă susţine că au avut loc explozii în oraşul Doneţk.

Cât rezistă ouăle fierte în frigider și cum îți dai seama că s-au stricat. Sfaturi esențiale pentru depozitarea corectă

Ouăle fierte pot rezista în frigider mult timp, dacă sunt păstrate corect. Durata de valabilitate depinde de modul în care au fost gătite și depozitate. Schimbările de miros, textura sau aspectul pot indica alterarea lor.   

Cum poți să vezi un mesaj trimis și apoi șters pe WhatsApp. Trucul pe care nu-l știai

Ștergerea accidentală a mesajelor din WhatsApp poate fi frustrantă, mai ales când pierzi informații importante sau amintiri prețioase.

Good News

Only good and positive news.