Papa Francisc a dat binecuvântarea „Urbi et Orbi” şi a reflectat asupra conflictelor din lume

Papa Francisc a dat binecuvântarea „Urbi et Orbi” şi a reflectat asupra conflictelor din lume
📅 2024-12-25

Papa Francisc a vorbit și despre „încetarea focului în Gaza, eliberarea ostaticilor şi ajutor pentru oamenii epuizaţi de foame şi război”, transmite EFE.

La balconul loggiei centrale a faţadei bazilicii Sfântul Petru, Francisc, aşa cum face de obicei în mesajul său de Crăciun, a reflectat asupra conflictelor şi relelor din lume.

"Lăsaţi armele să tacă în Ucraina martirizată. Fie ca ei să aibă îndrăzneala de a deschide uşa negocierilor şi a gesturilor de dialog şi întâlnire, pentru a ajunge la o pace dreaptă şi durabilă", a spus papa.

Şi a continuat: "Reduceţi la tăcere armele din Orientul Mijlociu. Cu ochii aţintiţi asupra leagănului Betleemului, îmi îndrept gândurile către comunităţile creştine din Israel şi Palestina, în special din Gaza, unde situaţia umanitară este cumplită".

De asemenea, Francisc a făcut apel la autorităţile politice să găsească soluţii pentru a promova armonia socială în întreaga Americă şi în special în Haiti, Venezuela, Columbia şi Nicaragua.

Suveranul Pontif a spus că poartă în inima sa şi comunitatea creştină din Liban, în special din sud, şi din Siria, în acest moment foarte delicat şi a încurajat căutarea de soluţii care să permită reconcilierea naţională în Libia.

"Fie ca uşile dialogului şi ale păcii să fie deschise în întreaga regiune, sfâşiată de conflicte", a adăugat el, amintind şi de conflictele din Myanmar sau Sudan, printre altele.

"Să ne străduim, mai ales în acest An jubiliar, să construim binele comun şi să redescoperim demnitatea fiecărei persoane, trecând peste diviziunile politice", a adăugat el.

Francisc a amintit că marţi a fost deschisă Poarta Sfântă pentru a marca începutul Jubileului, care se celebrează la fiecare 25 de ani, şi sper că va ajuta la reconcilierea cu noi înşine, unii cu alţii, chiar şi cu duşmanii noştri.

"În acest Crăciun, începutul Anului Jubiliar, îi invit pe toţi oamenii, toate popoarele şi naţiunile să aibă curajul să treacă Poarta, să devină pelerini ai speranţei, să reducă la tăcere armele şi să depăşească diviziunile", a transmis papa Francisc.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Cum a ajuns o fotografie festivă cu astronauții blocați pe Stația Spațială Internațională să aprindă teorii ale conspirației

Atunci când astronauții blocați pe Stația Spațială Internațională au fost fotografiați purtând căciuli de Moș Crăciun lângă un mic brad de Crăciun săptămâna aceasta, numeroși oameni au avut întrebări.

Membrii familiei regale britanice au participat la tradiţionala slujbă de Crăciun de la Sandringham. GALERIE FOTO

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a participat la tradiţionala slujbă de Crăciun de la Sandringham, după un an "brutal" în care atât el, cât şi nora sa, prinţesa de Wales, au fost diagnosticaţi cu cancer, notează miercuri DPA.  

Un leu care a scăpat dintr-o cușcă și a rănit trei oameni a fost împușcat mortal, în Pakistan. VIDEO

Un incient șocant a avut loc pe străzile din Lahore, în Pakistan. Un leu care a scăpat dintr-o cușcă și a rănit trei oameni a fost împușcat mortal. Cmerele de supraveghere au surprins momentul în care animalul a scăpat dintr-o curte a ajuns pe străzi.

Acoperişul unei biserici din judeţul Argeş, distrus într-un incendiu. De la ce ar fi pornit focul

Acoperişul unei biserici dintr-o comună din judeţul Argeş, a fost cuprins de un incendiu, miercuri.

Andrea Petkovic despre reacţia lui Halep la cazurile Sinner şi Swiatek: „Nu ia decizii raţionale”

Fosta jucătoare germană Andrea Petkovic, în vârstă de 37 de ani, fost număr 9 WTA, este de părere că reacţia Simonei Halep după cazurile Iga Swiatek şi Jannik Sinner este exagerată.

Un copil din Botoșani, plecat la colindat în Ajunul Crăciunului, s-a rătăcit. Unde a fost găsit de jandarmi

Un copil de 11 ani din Botoșani, care a plecat să colinde în Ajunul Crăciunului, s-a rătăcit la o distanță mare de casă.

Cristiano Ronaldo, în Laponia ca să îl întâlnească pe Moş Crăciun. Ce a făcut starul portughez. VIDEO

Campionatul saudit se va relua abia la 9 ianuarie, iar starul Cristiano Ronaldo, în vârstă de 39 de ani, a părăsit clubul Al-Nassr pentru a-şi lua câteva zile de vacanţă în Finlanda.

Un bărbat a murit în ziua de Crăciun, într-un incendiu izbucnit în locuința sa, în județul Tulcea. VIDEO

Un bărbat de aproximativ 70 de ani a murit miercuri dimineaţă, în urma unui incendiu izbucnit la locuinţa sa din localitatea Somova, judeţul Tulcea.  

Țara în care Parlamentul desfășoară o anchetă privind o presupusă reţea de prostituţie în interior

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării legislative, au relatat marţi mai multe media din ţară, notează AFP.  

Rusia acuză NATO că încearcă să transforme R. Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.