Măsură radicală luată în Transnistria în aşteptarea întreruperii furnizării de gaze rusești. Chiar și școlile sunt vizate

Măsură radicală luată în Transnistria în aşteptarea întreruperii furnizării de gaze rusești. Chiar și școlile sunt vizat
📅 2025-01-01

Potrivit NewsMaker, compania Tiraspoltransgaz a întrerupt, sâmbătă, furnizarea de gaze naturale către 12 instituţii publice din localităţile aflate în Zona de Securitate. Printre acestea se numără patru instituţii de învăţământ, o instituţie medicală şi două instituţii culturale, situate în raionul Dubăsari, municipiul Bender şi în proximitatea acestuia, adică la graniţa cu zonele controlate de guvernul de la Chişinău.

Totodată, furnizarea agentului termic a fost sistată în mai multe sedii publice din municipiul Bender, inclusiv pentru subdiviziunile teritoriale ale poliţiei şi procuraturii Republicii Moldova.

Întreruperea a fost impusă cu două zile înainte de expirarea acordului de tranzit dintre Ucraina şi Gazprom, în condiţiile în care Kievul a refuzat prelungirea, din cauza războiului. Sâmbătă, Gazprom a expediat către Moldovagaz – compania din Moldova pe care o controlează – o notificare în care informează că nu va mai livra gaze naturale în Republica Moldova începând cu 1 ianuarie 2025, de la ora locală 07:00. Toate livrările de gaz de la Gazprom către Moldova sunt direcţionate, conform unei înţelegeri din 2022, către regiunea transnistreană prorusă. Deşi ar exista rute alternative, concernul rus şi-a argumentat decizia prin neachitarea unei pretinse datorii a Moldovagaz, pe care Chişinăul nu o recunoaşte.

Rezultatele unui audit extern privind pretinsa datorie pe care ar fi acumulat-o Moldovagaz faţă de Gazprom pentru livrările de gaze - care, potrivit gigantului rus, se ridică la circa 800 milioane de dolari -, nu este confirmată prin documente oficiale. Prin urmare, Chişinăul a propus concernului rus doar 8,6 milioane de dolari din suma solicitată. Gazprom nu recunoaşte rezultatele auditului, iar Moldova contestă acuzaţiile de arierate pentru livrări anterioare de gaz şi acuză Rusia de destabilizarea ţării.

Rusia furnizează Moldovei aproximativ 2 miliarde de metri cubi de gaz pe an, care este transportat prin Ucraina către Transnistria, unde termocentrala de la Cuciurgan produce energie electrică ieftină, care este vândută părţilor din Moldova controlate de guvernul de la Chişinău.

„Scopul Kremlinului este să destabilizeze Moldova şi să o arunce în haos”

„Scopul real al Kremlinului aici este să destabilizeze Moldova şi să o arunce în haos”, a declarat fostul ministru al energiei Victor Parlicov pentru Radio Moldova. Parlicov a fost demis pentru că nu a reuşit să abordeze criza energetică după ce s-a întâlnit cu şeful Gazprom luna trecută.

Atât Chişinăul, cât şi Transnistria au impus stare de urgenţă economică, luând inclusiv măsuri de reducere a consumului de energie la orele de vârf.

Parlicov a respins afirmaţia Gazprom potrivit căreia Moldova a acumulat arierate de 709 milioane de dolari, afirmând că, începând din 2022, toate gazele livrate Moldovei au fost direcţionate direct către Transnistria separatistă. De atunci, ţara şi-a diversificat sursele şi şi-a asigurat aprovizionarea cu gaze din România şi din alte ţări.

Moldova a îndemnat Gazprom să ia în considerare alte rute pentru aprovizionarea ţării, în special prin conducta Turkstream din Turcia şi de acolo prin Bulgaria şi România, dar Gazprom a refuzat, condiţionând acceptul de plata datoriilor.

Premierul moldovean Dorin Recean a condamnat decizia Gazprom.

Expirarea acordului de tranzit pe care Gazprom îl avea cu Ucraina afectează şi exporturile de gaze ruseşti destinate Slovaciei, Austriei, Ungariei şi Italiei.

Premierul slovac Robert Fico, care s-a întâlnit cu liderul rus Vladimir Putin la Kremlin săptămâna trecută, a criticat Ucraina pentru refuzul de a prelungi acordul. Ministrul său de externe, Juraj Blanar, a respins duminică acuzaţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski conform căreia Fico a deschis un „al doilea front, energetic”, împotriva Kievului.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri protv

Lovitură grea încasată de Budapesta. Cum a reușit Ungaria să piardă o sumă uriașă de bani în prima zi a anului 2025

Ungaria a pierdut în mod oficial, miercuri, un miliard de euro din fonduri europene, îngheţate din cauza unor încălcări ale statului de drept reproşate Budapestei, a indicat Comisia Europeană, o premieră în Uniunea Europeană, informează AFP.

Tradiții și superstiții de Sfântul Vasile. Mesaje și urări pentru cei care își sărbătoresc astăzi onomastica

Anul Nou începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat "păzitor de duhuri rele”.

Masacrul de Revelion din New Orleans. Marturia cutremurătoare a unui supraviețuitor: „Un corp a zburat spre mine”

Scene îngrozitoare au avut loc în ziua de Anul Nou în New Orleans, când un vehicul a intrat într-o mulțime de pe Bourbon Street, provocând moartea a zece persoane și rănirea a altor 30.

Calendar ortodox ianuarie 2025. Ce sărbători sunt și în ce zile nu se lucrează

Luna ianuarie este plină de semnificații religioase în tradiția ortodoxă, marcând începutul unui nou an printr-un calendar bogat în sărbători importante.  

Prima zi a anului 2025 le aduce românilor carburanți mai scumpi. Cu cât se scumpesc benzina și motorina

Benzina și motorina s-au scumpit de la 1 ianuarie 2025 cu 17 bani pe litru, respectiv 16 bani pe litru. Majorarea prețurilor la carburanți vine după ce acciza la carburanți a crescut din prima zi a anului cu 6,12%.

Simona Halep a petrecut Revelionul alături de Loredana Groza. Ce melodie au cântat împreună

Simona Halep a petrecut Revelionul alături de Loredana Groza, conform imaginilor postate de fostul număr 1 WTA în social media.

Supercupa Italiei, primul trofeu din 2025, se joacă la Riad. Show-urile Inter-Atalanta și Juventus-AC Milan, LIVE pe VOYO

Arabia Saudită și-a propus să fie în prim-planul sportului mondial. Obiectivul final al acestui proiect este găzduirea Mondialului 2034, dar, până atunci, saudiții vor organiza o mulțime de competiții importante. Prima- Supercupa Italiei, live pe VOYO.  

Patriarhul Daniel, mesaj de Anul Nou: „Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României”

Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate fiecare clipă a vieţii, a transmis, miercuri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îndemnând să ne rugăm pentru pacea între popoare.

Atac în masă de Revelion. Un șofer a intrat cu mașina în mulțime și a deschis focul. Sunt cel puțin 10 morți, în New Orleans

Anul a început cu un atac cu număr mare de victime în SUA. Un șofer a intrat cu mașina în mulțimea de petrecăreți care sărbătoreau trecerea dintre ani în New Orleans, iar apoi a deschis focul. Cel puțin 10 persoane au fost ucise și alte 30 rănite.

Pro-europeni vs suveraniști: România își alege în 2025 președintele. Naționaliștii aruncă în luptă noi nume surprinzătoare

Alegerea noului preşedinte al României, după scrutinul anulat din toamnă, va fi evenimentul major al anului 2025.  

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.